Apel al USR Tulcea către parlamentari și cetățeni pe legile Justiției

Apel al USR Tulcea către parlamentari și cetățeni pe legile Justiției

Organizaţia judeţeană a USR Tulcea le solicită parlamentarilor din judeţ să-şi declare public poziţia faţă de legile Justiţiei şi cere sprijinul populaţiei „îngrijorate” în legătură cu modificările făcute în pachetul de legi privind Justiţia să trimită câte o scrisoare de protest în acest sens reprezentanţilor judeţului în forul legislativ, informează AGERPRES.

USR a transmis celor şase parlamentari tulceni o scrisoare prin care face apel să nu voteze legile Justiţiei în plenul celor două camere.

„Toate proiectele generoase, podul peste Dunăre, Bursa de peşte, faleza Dunării, proiectele de modernizare a municipiului sau judeţului, toate acestea vor deveni doar simple intenţii pe hârtie într-o ţară în care climatul politic şi juridic ajunge să fie influenţat de o mână de disperaţi având probleme cu legea, pentru că nimeni din investitorii care doreau să ne ajute nu va mai avea curajul să îşi înceapă treaba", susţine USR Tulcea în scrisoarea transmisă parlamentarilor din judeţ.

În același context, USR Tulcea le solicită aleșilor să-şi declare public poziţia faţă de legile Justiţiei.

„Vă cerem să vă exprimaţi public referitor la acest subiect care frământă întreaga populaţie a României, să spuneţi tare şi clar, negru pe alb ce credeţi şi ce veţi face pentru sau împotriva acestor legi. Românii au dreptul să ştie ce gândiţi şi vreţi să faceţi pentru ei. Dumneavoastră aveţi obligaţia să le spuneţi", se mai arată în comunicatul USR Tulcea.

Mai mult, USR Tulcea le propune persoanelor „îngrijorate" de intenţia parlamentarilor de a adopta pachetul de legi privind Justiţia să le transmită reprezentanţilor judeţului în forul legislativ câte o scrisoare de protest cu acelaşi conţinut.

„Îi invităm pe toţi tulcenii îngrijoraţi de intenţiile coaliţiei PSD-ALDE în ceea ce priveşte mutilarea independenţei Justiţiei să le transmită, la adresele de e-mail, câte o scrisoare similară parlamentarilor de Tulcea: Lucian Simon, Anişoara Radu (PSD), Vasile Gudu, George Şişcu (PNL), Eugen Orlando Teodorovici (PSD) şi Ion Ganea (PMP)", se precizează în comunicatul de presă al USR Tulcea.

În ultimele trei seri consecutive câteva zeci de persoane, printre care şi reprezentanţi ai USR Tulcea, s-au întâlnit în Piaţa Tricolorului din municipiu, unde au solicitat retragerea legilor Justiţiei şi anularea modificărilor aduse la Codul Fiscal.

Ne puteți urmări și pe Google News