USR a depus o inițiativă legislativă pentru ca statul să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate.
„Deputatul USR Victor Ilie a coiniţiat un proiect de lege prin care statul să plătească contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate, aşa cum contribuabilii plătesc statului”, arată USR într-un comunicat de presă.
Această prevedere este identică cu una dintr-un proiect de lege al umaniștilor, pentru modificarea Codului de procedură fiscală. Acesta prevede, printre altele, ca și statul să plătească penalități la întârziere, așa cum plătesc toți contribuabilii.
„Prezenta iniţiativă legislativă vizează, în primul rând, crearea unui cadru legal în vederea respectării principiului constituţional care statuează egalitatea în faţa legii. In baza acestui principiu, prevederile prezentei iniţiative legislative vizează realizarea unui tratament de egalitate în relaţia stat-cetăţean, respectiv organ fiscal – contribuabil/plătitor, statul, în raport cu cetăţenii săi, neputând abuza de poziţia sa dominantă, în speţă, organul fiscal în raport cu contribualilul/plătitorul. Modificarea legislativă propusă urmăreşte să dea eficienţă principiului fundamental, ridicat la rang constituţional, acela al egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţia României”, arăta PUSL la inițierea proiectului.
Între timp, proiectul umaniștilor a fost aprobat în Senat și a mers la Camera Deputaților, pentru dezbatere și aprobare.
„Modificările vizează realizarea unui tratament de egalitate în relația stat-cetățean, respectiv organ fiscal/contribuabil, statul, în raport cu cetățenii săi, neputând abuza de poziția sa dominantă. Concret, statul va avea parte de același tratament ca și contribuabilul, în cazul în care nu își achită obligațiile legale sau întârzie în îndeplinirea acestora.
O altă modificare importantă este legată de procedura executării silite, noile prevederi fiind menite să evite blocările nejustificate ale conturilor contribuabililor și să scurteze semnificativ durata dintre punerea și ridicarea unei popriri.
Dincolo de consolidarea practică a egalității în fața legii între organele fiscale și contribuabili, avem convingerea că aceste propuneri vor reduce semnificativ și incidența litigiilor dintre aceștia”, spuneau reprezentanții PUSL în urmă cu doar câteva săptămâni.