USR încearcă să dreagă busuiocul. Ministrul Justiției aruncă mingea în curtea PNL
- Iulia Moise
- 6 aprilie 2021, 16:28
Stelian Ion, ministrul Justiției, și Dan Barna, co-președintele USR, susțin că nu ar exista niciun conflict în coaliția de guvernare cu privire la Legile justiției.
După ce în presă au apărut informații cu privire la faptul că liberalii sunt nemulțumiți de activitatea lui Stelian Ion, ministrul Justiției, acesta a ținut să precizeze că nu există niciun fel de conflict între el şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, în legătură cu felul în care a promovat proiectul privind Legile justiţiei.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este în conflict cu Orban pe tema modificărilor la Legile justiţiei, Stelian Ion a spus: ”Nici vorbă. Nu există niciun fel de conflict. De altfel, veţi putea vedea şi din declaraţiile colegilor. Au fost nişte declaraţii în sensul în care am trimis legile spre avizare, dar am semnat în Guvern un memorandum prin care ne-am obligat cu toţii să trimitem aceste legi către Parlament până la sfârşitul lunii aprilie”.
Stelian Ion a menţionat că proiectul de modificare a Legilor justiţiei are la bază viziunea guvernării anterioare, adică provine de la PNL.
„Marea majoritate din aceste reglementări, e vorba de 600 de articole cu totul, 80% din aceste reglementări sunt cele care provin din proiectul iniţial pus în discuţie în septembrie 2020. Având în vedere acest calendar foarte strâns, am avut discuţii în Ministerul Justiţiei cu specialiştii din minister, cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, cu societatea civilă, au fost foarte multe propuneri pe care le-am analizat, le-am trecut prin filtrul nostru şi am venit cu aceste propuneri pe care le-am înaintat spre avizare.
Fiind un angajament în Guvern că vom trimite legile astfel încât la sfârşitul lunii aprilie să fie în Parlament, o discutare în cadrul coaliţiei cu toate partidele pe articole, 600 de articole, cu siguranţă ar fi condus la o amânare, motiv pentru care în această perioadă de avizare vor exista discuţii în coaliţie, dar facem lucrurile din mers, pentru a ne respecta şi angajamentele luate prin memorandum şi pentru a găsi această variantă care trebuie să treacă de votul din Parlament”, a afirmat el.
Dan Barna intervine pentru a calma spiritele
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a informatcă ministrul Justiţiei, Stelian Ion, se va consulta în zilele următoare cu reprezentanţii fiecărui partid din coaliţia guvernamentală pe tema Legilor Justiţiei, astfel încât să existe susţinere pentru acest proiect.
„Legile Justiţiei sunt pe fluxul de a ajunge la formula pe care coaliţia o va prezenta în Parlament, în următoarele zile continuă discuţiile ministrului Justiţiei cu specialiştii din fiecare partid al coaliţiei, procedura de avizare, de asemenea, curge, astfel încât, într-un termen cât mai scurt, într-o săptămână jumătate - două săptămâni, să putem adopta în Guvern aceste legi şi să le aducem în Parlament pentru dezbateri.
Legile Justiţiei sunt în dezbatere publică de şase luni de zile. A fost adoptat acum mai bine de o lună şi jumătate un memorandum în Guvern prin care s-a stabilit foarte clar acest calendar, pe care Stelian Ion îl respectă şi suntem obligaţi să-l respectăm, tocmai de aceea şi discuţia de astăzi. E foarte clar că trebuie să avem un acord al coaliţiei la nivelul Guvernului, tocmai pentru a veni cu o formulă solidă şi consolidată în Parlament.
Se va întâmpla lucrul acesta. Exact cum am spus, la Ministerul Justiţiei, în zilele următoare, vor avea loc aceste consultări cu reprezentanţii fiecărui partid din coaliţie, astfel încât formula pe care o avem şi care este în momentul de faţă în dezbatere publică să aibă susţinerea coaliţiei şi să vină din această postură de document de lege adoptat în Guvern”, a declarat Barna, după reuniunea coaliţiei guvernamentale.
Cum va fi rezolvată problema detașării poliției judiciare de la MAI la Parchete
În ceea ce privește detașarea Poliţiei judiciare de la MAI la Parchete, ministrul Stelian Ion a declarat că se va întâlni cu ministrul Lucian Bode pentru a lămuri situaţia, iar o soluţie de compromis ar fi ca acestea să nu se facă la toate unităţile de Parchet şi să fie excluse cele de pe lângă Judecătorii.
„Eu am discutat foarte bine la telefon şi ne-am întâlnit de foarte multe ori cu domnul ministru Lucian Bode, purtăm această discuţie în continuare. Am spus că este în programul de guvernare şi, de asemenea, în funcţie de ce informaţii şi puncte de vedere vom primi de la Parchetul General, vom găsi o cale de mijloc astfel încât programul de guvernare să fie pus în aplicare, adică să existe o astfel de detaşare a poliţiştilor din Poliţia judiciară la Parchete, mai largă decât ce e acum în lege, dar astfel încât să nu fie afectată activitatea Poliţiei. Deci, e o discuţie care are loc în continuare”, a afirmat Stelian Ion, la Parlament, întrebat în legătură cu ”miza politică” a intenţiei de transfer a Poliţiei judiciare către Parchete.