USR atacă Guvernul Orban II. Dan Barna face un „blat” cu PSD (Surse politice)
- Andrei Sebastian
- 18 februarie 2020, 07:00
Liderii USR s-au alăturat PSD în criticarea miniștrilor Guvernului Orban și, în unele cazuri, au pus umărul la avizarea negativă a liberalilor propuși. Parlamentarii USR au votat alături de PSD împotriva ministrului Mediului propus de PNL. Toată această operațiune se desfășoară în timp ce liderii USR țipă non-stop împotriva unui așa-zis ”blat” PNL-PSD.
Explicația e simplă: USR stă prost în sondajele de opinie și entuziasmul partidului condus de Dan Barna față de alegerile anticipate, declanșate acum de liberali, s-a diminuat. Audierile miniștrilor Guvernului Orban au scos la iveală tensiunile dintre USR și PNL, în condițiile în care votul PSD împotriva propunerilor liberale era previzibil.
Astfel, Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a primit 17 voturi împotrivă din partea comisiilor de resort. Și aceasta cu toate că partidele care au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban – PSD, Pro România și UDMR - au doar 13 parlamentari în comisiile reunite de mediu.
Potrivit informațiilor care circulau printre parlamentari, diferența de voturi negative a provenit de la USR. De altfel, în timpul audierilor, parlamentarii USR Mihai Goțiu și Cristian Zainea s-a alăturat PSD în criticarea ministrului Mediului. Iar președintele Comisiei de mediu, Allen Coliban (USR), visează cu ochii deschiși la portofoliul Mediului.
Conform unor surse, USR nici nu a așteptat audierea. Decizia de se vota negativ a fost luată de Biroul Național al USR înainte de audieri dintr-un motiv politic, acela că Ministerul Mediului este un portofoliu țintit de USR în viitoare guvernare. Cu alte cuvinte, parlamentarii USR nici nu au așteptat să vadă care sunt argumentele ministrului, decizând politic că el trebuie executat. Dincolo de retorica despre reformă, parlamentarii USR au plagiat procedeele comuniste, în care cei acuzați de partid erau dinainte condamnați.
USR nu mai vrea anticipate, vrea blat cu PSD
Și audierea ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, a fost un prilej pentru parlamentarii USR pentru a-i ataca pe liberali, la numai câteva zile după ce Dan Barna a anunțat că partidul său vrea să facă parte din Guvernul PNL. ”Noi aici votăm un blat politic. Ați sacrificat alegerile în două tururi pentru anticipate”, a comentat Cosette Chichirău (USR).
Acuzația USR este un bizară, din moment ce partidul lui Dan Barna a cerut, timp de luni de zile, declanșarea alegerilor anticipate. Florin Cîțu a răspuns că PNL nu a a renunțat nici la alegerile în două tururi, nici la anticipate. Mai mult, Claudiu Năsui (USR) a intrat și el în horă, acuzându-l pe Florin Cîțu că ar avea o parte de răspundere pentru declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv. Și aceasta deși chiar documentele Comisiei se referă la cheltuielile nesăbuite ale PSD din ultimii trei ani de zile.
Votul cot la cot alături de PSD a fost precedat de acuzații că liberalii ar avea o înțelegere cu PSD. În ultima perioadă, liderii USR, în frunte cu Dan Barna, vorbesc într-una despre faptul că PNL ar avea un blat cu PSD. Ba chiar Dan Barna a împins lucrurile până la a afirma că PNL trebuie să probeze în fața USR că nu are o astfel de înțelegere! Într-o lume normală, PNL nu trebuie să demonstreze nimic, cei care lansează acuzații trebuie să le probeze. Dan Barna nu a prezentat nicio o dovadă, preluând pur și simplu un articol mincinos, fără probe, fără informații concrete.