Ursula von der Leyen, un nou mandat în fruntea Comisiei Europene
- Iuliu Vlădescu
- 18 iulie 2024, 15:16
Fosta președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a câștigat un nou mandat în fruntea executivului european.
Von der Leyen a convins peste 400 de eurodeputați
Ursula von der Leyen a primit, din partea Parlamentului European, 401 voturi favorabile.
Pentru a primi un nou mandat Von der Leyen avea nevoie cel puțin 360 de voturi.
Din total, 284 de europarlamentari s-au pronunțat împotriva fostei reședinte a Comisiei Europene, iar 15 deputați europeni s-au abținut de la vot.
Mesajul președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, după vot
„Felicitări Ursula von der Leyen pentru realegerea dumneavoastră binemeritată în calitate de președinte al Comisei Europene de către Parlamentul European.
Este o dovadă a conducerii dumneavoastră puternice și a valorilor neclintite în vremurile de testare.
Europa este puternică și pregătită. Împreună!, a scris imediat după vot Roberta Metsola.
S-a votat disciplinat
Votul a fost absolut disciplinat. Cele trei grupuri despre care toată lumea aștepta s-o susțină pe Von der Leyen, adică PPE, S&D şi Renew, au în total de 401 deputaţi, adică exact numărul de voturi cu care actuașa președintă a Comisei Europene a câștigat un nou mandat.
Reamintim că, la ședința în care a fost ales noul șef al CE, eurodeputata Diana Șoșoacă a fost evacuată sub escortă din plenul Parlamentului European, după ce a produs un imens scandal.
„Diana Sosoaca a fost escortată afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. Indisciplina și încălcarea regulilor se sancționează imediat. S-a făcut se râs”, a anunțat, pe Facebook, europarlamentarul Siegrfried Mureșan.
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut scoaterea din sală a eurodeputatei Diana Șoșoacă deoarece aceasta a încercat să întrerupă discursul Valeriei Hayer, membră a grupului Renew Europe.