Omul lui Fauci anunță un nou vaccin. Previziunile marilor specialiști ai lumii

Omul lui Fauci anunță un nou vaccin. Previziunile marilor specialiști ai lumii

Vaccinul anticoronavirus anunțat de compania Pfizer ca având o eficiență de 90 la sută a adus speranțe în întreaga lume. Mai mult, specialiștii susțin că în luna decembrie vom avea chiar două vacccinuri, însă iarna ce vine nu va fi una ușoară.

Potrivit Cristinei Cassetti, virusologul italian care lucrează în SUA, fiind director adjunct al diviziei „Microbiologie și boli infecțioase” a Institutului pentru boli infecțioase condus de Anthony Fauci, este foarte posibil ca până luna decembrie, în Statele Unite, să fie deja autorizate două vaccinuri împotriva Covid-19:

„Datele furnizate de Pfizer privind procentul de eficacitate de 90% al vaccinului lor sunt excelente - a spus dr Cassetti agenţiei ANSA - însă trebuie să examinăm detaliile. În următoarele câteva zile mai așteptăm şi datele celei de-a treia faze Moderna și sperăm ca şi în acest caz să primim veşti excelente”.

Impactul vaccinului anti-Covid va fi semnificativ deja din timpul verii, iar iarna viitoare se va putea reveni la o viaţă normală. Profesorul Ugur Sahin, unul dintre creatorii vaccinului, cofondator al BioNTech, care dezvoltă medicamentul cu Pfizer, este convins de acest lucru. Potrivit lui Sahin, relatează BBC, iarna aceasta va fi în continuare una dificilă, deoarece vaccinul nu va avea încă un impact mare asupra numărului persoanelor infectate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vaccinul salvator

Pfizer a anunțat la începutul săptămânii că vaccinul său împotriva Covid-19 are o eficienţă de peste 90%, însă experții avertizează că încă au rămas o mulțime de necunoscute.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că vaccinul experimental dezvoltat de grupul american Pfizer este „unul foarte promiţător”, într-o perioadă în care sunt aşteptate şi alte tratamente propuse de mai mulţi producători din industria farmaceutică, informează Reuters.

Însă vaccinul Pfizer, bazat pe o nouă tehnologie care foloseşte ARN mesager de sinteză pentru a activa sistemul imunitar împotriva noului coronavirus, aduce cu sine o serie de provocări speciale, întrucât el trebuie să fie depozitat la temperaturi de cel puţin minus 70 de grade Celsius - valori echivalente celor înregistrate în iernile din Antarctica.

Necesitatea de a depozita acest vaccin la temperaturi extrem de scăzute ar putea complica programele de vaccinare, mai ales în regiunile din Asia şi Africa unde clima este caldă, distanţele sunt mari, iar infrastructura necesară este deficitară sau chiar lipseşte.

Grupul american Pfizer a anunţat luni că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficienţă de peste 90% şi a publicat datele preliminare obţinute în urma studiului său clinic de fază 3. Datele referitoare la siguranţa vaccinului, dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech, urmează să fie publicate la sfârşitul acestei luni.