Urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu, subiect de dispută între PSD și Parchet
- Ionel Dancu
- 3 mai 2017, 00:00
Omul de casă al lui Adrian Năstase, deputatul PSD Eugen Bejinariu, ar putea să scape de urmărirea penală la fi nalul unui lanţ ingenios de acţiuni pe care partidul său îl va declanşa în Parlament, a afl at „Evenimentul zilei” în exclusivitate
De peste 5 luni de zile, Camera Deputaţilor nu reuşeşte să voteze cererea de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu, fost premier interimar în 2004. Declarativ, PSD i-a cerut lui Bejinariu demisia din Parlament pentru a nu pune în pericol imaginea partidului. Când deputaţii au ajuns la votul efectiv privind urmărirea penală, social- democraţii au absentat, după care au fost ocupaţi să voteze “subiecte mai importante” odată cu preluarea guvernării.
În prezent, situaţia urmăririi penale a lui Bejinariu este departe să ajungă la final. PSD a retras de la vot cererea procurorilor pentru că a descoperit “incidente procedurale”: nou-intraţi în Parlament, USR şi PMP nu au avut acces la dosarul trimis de DNA, deci nu pot vota în cunoştinţă de cauză.
„Evenimentul zilei” a aflat că PSD pregăteşte, în continuare, un şir de acţiuni politico- juridice în urma căruia urmărirea penală a lui Bejinariu ar putea să nu mai ajungă niciodată la vot.
„Nu am schimbat o virgulă”
DNA a anunţat la 21 noiembrie 2016 „suspiciunea rezonabilă” că deputatul PSD a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată în dosarul Microsoft 2. Procurorii susţin că în timp ce era ministru, Bejinariu a participat în 2003-2004 la adoptarea unor acte în urma cărora a rezultat un prejudiciu de 66.965.343 de dolari în dauna statului român.
„Toate acele documente pe care le-am semnat alături de alți miniștri aveau toate avizele de legalitate de la Ministerul Justiției, Consiliul Legislativ. Eu am fost mandatat imperativ prin Hotărâre de Guvern, aprobată în şedinţă de Guvern, să semnez un contract în numele Guvernului. Eu nu am schimbat nici măcar o virgula din acel contract. Mă consider nevinovat”, a spus Bejinariu.
În cercul intim al lui Năstase
General de brigadă cu o stea, trecut în rezervă, Eugen Bejinariu a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului premier Adrian Năstase, cu care a lucrat în Guvern. După ce Năstase a pierdut alegerile prezidenţiale din 2004 şi a demisionat din funcţia de premier, Bejinariu a fost numit premier interimar timp de 9 zile. Este naşul de cununie al milionarului Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Năstase.
PSD caută abuzul în serviciu în cele 7.176 de fi le ale DNA
O sursă de la vârful PSD a declarat, ieri, pentru EVZ, că social-democraţii nu vor vota cererea de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu până când nu se va lămuri definiţia abuzului în serviciu din Codul penal. Potrivit sursei citate, este posibil ca fapta pentru care Bejinariu este acuzat să nu fie infracţiune. O altă sursă din PSD a declarat pentru EVZ: „Nu este exclus să nu mai existe nicio cerere de efectuare a urmăririi penale”. O a treia sursă EVZ a spus că decizia politică stă la preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
„Mă mişc cât mai rapid. Nu tărăgănez”
Oficial, PSD a decis să iniţieze un set de proceduri parlamentare care vor face imposibil un vot privind cererea de urmărire penală timp de cel puţin o lună de zile.
Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat ieri, pentru EVZ, că în acest moment deputaţii caută dosarul lui Bejinariu prin Parlament. “La comisie sigur nu e”, a spus el. Nicolicea aşteaptă ca Biroul Permanent să-l anunţe unde găseşte cele 7.176 de file trimise de DNA în cazul Bejinariu. Abia după ce dosarul va fi disponibil pentru studiu, deputaţii PMP şi USR, care nu au avut cum să-l citească în legislatura trecută pentru că nu au fost în Parlament, vor avea timp de lectură.
„Nu întârziem pentru că vrem. S-a făcut o încurcătură că s-a trecut într-o nouă legislatură şi trebuie să intrăm în legalitate. Eu mă mişc cât mai rapid. Nu tărăgănez”, a declarat liderul deputaţilor jurişti.
Scrisoare către Parchet
În acelaşi timp, Eugen Nicolicea vrea să ştie dacă Parchetul mai susţine cererea de urmărire penală a lui Bejinariu, în condiţiile în care Curtea Constituţională a decis că abuzul în serviciu este infracţiune doar dacă se referă la încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanț e de urgență.
„În toată documentaţia pe care eu am consultat- o în mandatul trecut, nu se vorbea de nicio lege clară care ar fi fost încălcată”, a spus Nicolicea despre dosarul lui Bejinariu. În acest sens, el susţine ca Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor să facă o solicitare către Procurorul General
„Votăm după conştiinţă”
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 5 ianuarie că nu se pune problema respingerii urmăririi penale a lui Eugen Bejinariu. „Să ajungem acolo. Votăm pentru... cum dictează conștiința. Nu cred că se va pune problema să se respingă solicitarea de la Parchet, dar discutăm atunci”, a afirmat el. Pe 14 februarie, întrebat de presă de ce se amână votul, Dragnea a răspuns: „Am avut în câteva şedinţe de plen subiecte mai importante. Urmează şi cererea (DNA - n.r.), bineînţeles”