În urma războiului din Siria, au murit peste 360.000 de persoane , distrugeri au fost  estimate la circa 400 miliarde de dolari,  iar peste 13 milioane de persoane sunt strămutate şi refugiate. Toate acestea, reprezintă o provocarea este imensă pentru Damasc, în timp ce o treime din teritoriul ţării scapă în continuare controlului lui Al-Assad, informează agerpres.ro 

Consecința a victoriilor regimului asupra rebelilor şi jihadiştilor în ultimele luni, situaţia economică catastrofală a surclasat totuşi temerile legate de securitate.

Lipsa unui loc de muncă, întreruperile de curent, absența gazului în locuințe, marea majoritate a sirienilor trăiesc în prezent sub pragul sărăciei, potrivit ONU.

Luptele s-au redus semnificativ în intensitate şi 'califatul' grupării jihadiste Statul Islamic este pe punctul de a se prăbuşi, dar conflictul a devenit totuşi 'mai complex' din cauza prezenţei 'puternicilor actori străini care controlează zone întinse şi riscă să nu părăsească Siria prea curând', subliniază Nicolas Heras, cercetător la Center for New American Security.

În primul rând, Rusia şi Iranul – aliaţi constanţi ai Damascului, cărora le datorează în mare parte supraviețuirea sa – menţin o importantă prezenţă militară în Siria.

Peisajul actual este cel al 'divizării şi disperării', explică Joshua Landis, specialist în conflictul sirian. Peste o treime din ţară 'este ocupată de state străine care au constituit şi finanţat miliţiile locale', spune el.

Mai multe regiuni rămân în vizorul Damascului, inclusiv cele controlate de kurzi, susţinuţi până acum de Washington, în nordul şi nord-estul ţării.

Controlată de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), grupare dominată de fosta ramură siriană a Al Qaida, provincia Idlib (nord-vest) este 'protejată' de un acord ruso-turc care împiedică o ofensivă a regimului Al-Assad.

Turcia menţine la rândul său puncte de control şi patrule în această regiune, precum şi o prezenţă în mai multe localităţi de frontieră.

La rândul său, Washingtonul a decis să menţină 200 de militari pe teritoriul sirian, după ce anunţase iniţial că intenţionează să-i retragă pe toţi cei 2.000 de soldaţi staţionaţi în Siria. Această schimbare de optică a fost percepută ca o dorinţă a SUA de a-şi păstra un punct de sprijin – şi o putere de influenţă, chiar minimă – în ţară.

În acest câmp de luptă geopolitică, interesele protagoniștilor se deosebesc puternic.

Ankara, ostilă proiectului de autonomie kurdă, 'doreşte să impună o 'Pax Ottomana ' în nordul şi estul Siriei', potrivit lui Nicolas Heras.

'Rusia vrea stabilizarea lui Al-Assad' pentru a-şi extinde influenţa în Orientul Mijlociu, în detrimentul Washingtonului în special, în timp ce Iranul încearcă să utilizeze teritoriul sirian în lupta sa dusă la distanţă împotriva Israelului, care şi-a intensificat în ultimele luni raidurile aeriene în Siria.

Un alt obstacol major pentru Damasc, 'războiul economic', evocat duminică de președintele sirian, în timp ce regimul nu este capabil la ora actuală să facă faţă efortului de reconstrucție.

Războiul a provocat distrugeri masive la nivelul infrastructurii şi a pus pe butuci mai multe sectoare lucrative, între care cel al petrolului.

Regimul lui Bashar al-Assad 'are nevoie de apa şi grâul' din estul Siriei, în timp ce Washingtonul duce o 'politică de a-l priva de acest resurse' pentru a vedea 'colapsul' economiei, susţine Nicolas Heras.

Potrivit lui Joshua Landis, 'SUA impun Siriei unul dintre cele mai stricte regimuri de sancţiuni care vor agrava mizeria' socială.

În faţa provocării reconstrucţiei, puterile străine au ca principală ambiţie să rentabilizeze anii de sprijin militar care le-a costat scump.

Moscova şi Teheran au semnat deja acorduri bilaterale cu autorităţile siriene şi au încheiat contracte pe termen lung în diverse sectoare, inclusiv în domeniul energetic, construcţiei, agricultură şi petrol.

Din această perspectivă, preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut europenilor să contribuie financiar la procesul de reconstrucţie, în timp ce ţara sa face demersuri pe lângă organizaţii internaţionale şi monarhii bogate din Golf pentru a asigura fondurile necesare.

Acest apel nu a avut însă ecou în capitalele occidentale, care au susţinut revolta împotriva lui Bashar al-Assad, cel puţin în absenţa unei soluţionări politice echitabile.

Alte ţări, care, de asemenea, au cerut plecarea lui Bashar al-Assad manifestă pragmatism în faţa noii situaţii politico-militare. La sfârşitul anului 2018, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au decis să-şi redeschidă ambasadele la Damasc.

Dar deznodământul unei soluţii politice pare cu atât mai complex cu cât opoziţia nu a fost niciodată atât de dezarticulată, fragmentată şi subordonată din 2011. Aceasta depinde 'de acum în totalitate de actorii străini', spune Nicolas Heras. 'Flacăra revoluţiei siriene s-a stins. Aceasta în sine este o victorie pentru (Bashar) al-Assad', apreciază el.

 

Te-ar putea interesa și: