Unul dintre cei mai promițători fotbaliști români a renunțat la sport și a decis să trăiască visul american la doar 23 de ani. Fostul jucător al Universității Craiova și al Rapidului s-a stabilit în Statele Unite.
Cosmin Gângioveanu, în vârstă de 33 de ani, a fost unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai generației sale. El a jucat pentru Universitatea Craiova, Vaslui și Rapid, dar a decis să renunțe la fotbal la doar 23 de ani. În plus, el a jucat și la echipa națională U21 a României pentru care a marcat șapte goluri în 14 meciuri. Fostul sportiv a debutat în Liga 1 înainte să împlinească 16 ani.
Gângioveanu a adunat aproape 100 de meciuri în prima liga a României. Mai mult decât atât, cluburile la care a jucat au primit oferte de la echipe din campionate puternice din străinătate. Fostul fotbalist a ratat transferurile în afara țării și în cele din urmă a ajuns la Rapid. A stat la gruparea din Giulești doar jumătate de an, până la finalul anului 2021. Cosmin Gângioveanu a decis la acel moment să își rezilieze contractul cu clubul giuleștean.
Cosmin Gângioveanu s-a retras din fotbal la doar 23 de ani
Ulterior, fostul fotbalist s-a accidentat, iar acest lucru l-a împiedicat să își mai găsească o echipă care să joace la un nivel înalt. Gângioveanu a declarat că i-a fost greu să revină după accidentare pentru că a stat departe de teren preț de mai multe luni. „Aveam nevoie de mai multă încredere din partea lor, ceea ce nu s-a întâmplat. A fost greu să revin la nivelul la care am fost pentru că aveam nevoie de cel puțin șase luni de antrenament și cantonament cu o echipă bună”, a spus Gângioveanu.
Ulterior, fostul fotbalist a renunțat la cel mai popular sport din lume și a plecat în Statele Unite să trăiască visul american. El și-a schimbat radicul aspectul fizic de când a ajuns în SUA. În plus, și-a găsit și un nou domeniu de activitate care nu are nicio legătură cu fotbalul. Gângioveanu este acum agent imobiliar.
„Am ales Statele Unite pentru că am simțit că pot reuși aici să fac lucruri bune în afara fotbalului. Am început să antrenez copii la fotbal, dar am lucrat și ca antrenor personal de fitness. De curând am început să lucrez în real estate ca agent imobiliar și îmi place ceea ce fac. Am devenit foarte matur aici și mă bucur că am ales experiența asta”, a declarat Gângioveanu, potrivit Digisport.