Cele mai importante universităţi româneşti, grupate în Consorţiul Universitaria, au lansat o declaraţie prinvind nevoia de autonomie universitară.

Întruniţi în acest sfârşit de săptămână la Iaşi, reprezentanţii Universităţilor  Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza din  Iaşi, de Vest din  Timişoara, Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi ASE  Bucureşti – care formează Consorţiul Universitaria - s-au declarat ”îngrijoraţi” de eforturile actualului Guvern şi ale Ministerului Educaţiei de a restrânge autonomia universitară prin noul propict al Legii educaţiei. Ei au semnat o Declaraţie privind nevoia de autonomie universitară, pe care, azi, au trimis-o Parlamentului României şi conducerilor partidelor parlamentare PDL, PSD, PNL, UDMR şi PC.

“Se ştie prea bine, dintr-o experienţă universală, că numai în condiţii de autonomie deplină, răspunderea publică a universităţilor este completă, după cum nu este responsabilitate unde nu este libertate de decizie. Desigur că „autonomia universitară” nu este ceva simplu (folosirea ei presupunând viziune, competenţă managerială, spirit antreprenorial, capacitate de a crea consens, preocupare de integrare a diversităţii etc.), dar rămâne o valoare indispensabilă a lumii civilizate. De aceea, universităţile membre ale Consorţiului „Universitaria” – Universitatea Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi ASE Bucureşti – cer Parlamentului să prevină distrugerea autonomiei universitare în România şi, dacă nu procedează la a dezvolta autonomia universitară, să o lase aşa cum este statuată deja în legislaţia actuală”, se arată în textul citat.

Explicaţii

Mai mult decât atât, pentru a se face foarte bine înţeleşi, rectorii au dat şi explicaţii guvernanţilor. “Suntem nevoiţi să amintim că autonomia universitară este o valoare în societăţile democratice şi că „autonomie” înseamnă, la propriu, „dreptul de a guverna prin legi proprii” (cum spune dicţionarul Petit Robert), „auto-guvernare” (Oxford Advanced Learners Dictionary), „guvernare cu legi proprii” (Oli Devoto, Dizionario della lingua italiana). Este cunoscut că „autonomie” este compusul lui „auto” şi „nomos” – ceea ce înseamnă „să îţi dai reglementări proprii”.

Această înţelegere a autonomiei se găseşte în legislaţii naţionale şi în declaraţiile internaţionale, la care România a aderat. De pildă, în Declaraţia de la Lima (1988), care rămâne de importanţă fundamentală în domeniu, se scrie: „autonomie înseamnă independenţa instituţiilor de învăţământ superior, faţă de stat şi toate celelalte forţe ale societăţii, în a adopta decizii privind guvernarea internă, finanţele, administrarea şi în a stabili politicile proprii de educaţie, cercetare ştiinţifică, servicii (extension work) şi alte activităţi pendinte”. Cine observă funcţionarea universităţilor americane, germane, engleze, australiene, mai nou chineze şi multe altele, îşi dă seama că în sfera autonomiei universitare intră toate domeniile de decizie, inclusiv stabilirea procedurii de alegere a conducerii academice sau managementul resurselor umane”, se mai arată în textul Declaraţiei. Potrivit rectorilor celor cinci universităţi, actualul proiect de lege al educaţiei face instituţiile de învăţământ superior mai dependente ca oricând după 1989 de minister, de guvern şi de partidele politice.

La articolul 111 se scrie:. „Ministerul Educaţiei (…) controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară”. Iar două aurticole mai departe, 113, care reglementează chiar autonomia, se afirmă: „Autonomia universitară dă dreptul comunităţii academice universitare să-şi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare”. “Această încheiere a articolului de lege îi anulează chiar conţinutul, iar articolele ulterioare blochează exercitarea de fapt a autonomiei”, explică rectorii.

Mai departe, structura universităţii este reglementată prin articolele 121 123,188, organizarea şi funcţionarea sunt reglementate prin articolele 122, 123, 140, 143, 148, 161, 189, 192, activităţile fiind reglementate prin articolele 127, 138, 144, 162, iar gestionarea resurselor umane este abordată prin articolel156, 193, 194. “Cu aceste articole, autonomia, invocată verbal, se estompează cu totul”, au mai arătat reprezentanţii Universitaria.

Argumente din ţările civilizate Fără excepţie, polemicile din ţară pe marginea proiectului legii educaţiei 2010 s-au concentrat, în cazul universităţilor, asupra a două puncte: alegerea administraţiei academice şi pensionarea forţată a profesorilor universitari de vârf.

ÂLa Harvard regulile de alegere a preşedintelui universităţii (rector în limbajul european) sunt mai vechi decât Constituţia SUA. Atât această ţară, cât şi Canada au legi contra discriminării pe criterii de gen, afiliere, vârstă etc, iar Uniunea Europeană recomandă folosirea personalului de înaltă calificare din universităţi, regândind limita de vârstă. În Germania sunt multe reglementări privindu-i pe cei care sunt în serviciul public (precum profesorii universitari), dar senatele universitare pot decide folosirea personalităţilor de vârf.

Chiar şi legislaţia din România – cu excepţia măsurilor luate sub dictaturi, sub Carol II, în 1948 şi sub Ceauşescu – a lăsat aceste probleme în seama autonomiei universitare. De altfel, şi în România, peste 70% din producţia ştiinţifică şi din proiectele europene sunt realizate de cei pe care proiectul legii 2010 vrea să-i înlăture.