Universitatea Oradea se restructurează

Universitatea Oradea se restructurează

Patru facultăţi care nu sunt profitabile vor fi desfiinţate şi transformate în secţii ale altor instituţii de învăţământ superior.

Patru facultăţi din cadrul Universităţii Oradea vor fi desfiinţate şi transformate în secţii, în cadrul unor facultăţi cu profile asemănătoare. Rectorul universităţii, Cornel Antal, a declarat că măsura a fost luată din considerente economice. Facultăţile vizate de restructurare sunt: Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunică rii, Facultatea de Arte Vizuale, Facultatea de Textile şi Pielărie şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.   „Din momentul când am fost numit rector interimar, mi-am dorit să restructurăm universitatea, iar planul de acţiuni adoptat după vizita Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS - n.r.) prevede acest lucru“, a spus Antal. Facultăţi neprofitabile Această hotărâre a fost luată în urma unei verificări a randamentului financiar al facultăţilor respective, care au sub 400 de studenţi. „Facultăţile s-au desprins în trecut de altele din motive mai mult sau mai puţin obiective, din orgolii personale şi nu ştiu dacă era nevoie. Universitatea va avea numai de câştigat, studenţii nu vor fi afectaţi, nici profesorii. Unele funcţii de conducere vor dispărea datorită contopirii“, a mai spus Cornel Antal.

Potrivit rectorului, facultăţile desfiinţate devin secţii ale unor facultăţi mai mari, cu excepţia facultăţii de educaţie fizică. „Aici nu se pune problema contopirii cu o altă facultate pentru că nu mai există domeniul de studiu în nicio altă facultate“, anunţă Cornel Antal. Decizia rectorului urmează să fie discutată în Senatul Universităţii, iar după ce primeşte aprobarea, va fi înaintată Ministerului Educaţiei şi are nevoie şi de aprobarea guvernului. Decanul Facultăţii de Arte Vizuale, conf. univ. dr. Ioan Pantea, spune că se va opune acestei măsuri.

„Noi nu dorim să ne unim cu Facultatea de Muzică pentru că nu avem nimic în comun cu muzica, decât faptul că suntem în acelaşi domeniu, arta. Problema restructurării este una mai veche, s-a ştiut că există dorinţa asta pentru un management mai bun. Însă noi o să ne spunem dorinţele“, a declarat decanul. ARGUMENTE Managementul defectuos, cauza falimentului „Decizia s-a luat în urma numărului mic de studenţi, deoarece la alegeri nu există destui candidaţi cu gradul didactic cerut de lege, din motive financiare şi din cauza managementului defectuos“, a declarat Cornel Antal, rectorul Universităţii Oradea.

Ne puteți urmări și pe Google News