Evenimentul Zilei > EVZ Special > „Uniunea Scriitorilor numără 2.700 de membri. Pe cei mai mulţi nici măcar rudele şi amicii nu îi citesc. Şi bine fac!” | Revolta intelectualilor
„Uniunea Scriitorilor numără 2.700 de membri. Pe cei mai mulţi nici măcar rudele şi amicii nu îi citesc. Şi bine fac!” | Revolta intelectualilor

„Uniunea Scriitorilor numără 2.700 de membri. Pe cei mai mulţi nici măcar rudele şi amicii nu îi citesc. Şi bine fac!” | Revolta intelectualilor

Interviul cu Bogdan Crețu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași şi conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dezbate probleme esențiale de pe scena culturii și educației noastre. Este disecat și cadrul politic al Europei și sunt dezvăluite efectele tragice ale ideii de toleranță, prost aplicate

Florian Saiu: Vorbiți-ne, vă rog, despre studentul român. Care sunt principalele lui carențe? Dar calități?

Bogdan Crețu: Studentul român este produsul (şi victima) sistemului de învăţământ al ultimilor ani. Ideea de învăţământ superior s-a devalorizat foarte mult, de ce să nu o recunoaştem? Nu am nici o ezitare să afirm că vechiul sistem, socotit comunist sau de inspiraţie sovietică, era mult mai atent la calitate. Prin urmare, de cele mai multe ori studentul ajunge în amfiteatre cu o indiferenţă totală, când nu sastisit de ceea ce ar trebui să înveţe. Cel mai dificil este să-l obişnuieşti să gândească pe cont propriu, să deprindă acea facultate obligatorie pentru oricine vrea să îşi deschidă un drum al său, în orice domeniu: spiritul critic. Or, pentru asta, trebuie să se lepede de ticurile la care şcoala l-a obligat şi, mai ales, să îşi schimbe mentalitatea. Ceea ce este foarte dificil. Slavă Domnului că mai există şi cei pasionaţi, bine orientaţi, faţă de care te simţi şi mai responsabil. Există curiozitate, există deschidere, există o disponiblitate specifică vârstei de a abandona clişeele anchilozate. Cu studenţii mei se poate lucra, asta e clar! Lipseşte însă, de ani buni, spiritul de competiţie şi, prin urmare, se îngustează probabilitatea de a face performanţă.



– Care sunt cele mai importante probleme ale sistemului nostru educațional?

Bogdan Crețu– Cea mai mare problemă este lipsa de continuitate. Altfel spus, nu există o gândire corentă în spatele zecilor de schimbări pe care le-a suferit învăţământul în ultimele decenii (peste 60 de modificări ale legii educaţiei vi se pare puţin?). Ar mai fi, apoi, subfinanţarea: când plăteşti un profesor debutant cu 1.000 de lei şi îl mai trimiţi şi peste dealuri ca să-şi câştige pâinea, nu te poţi aştepta ca cei mai buni elevi să îşi dorească să devină profesori. Deja se îngustează foarte mult posibilitatea de a selecta potenţaili dascăli buni. Or, cercul e vicios: un sistem care nu îşi produce propria elită nu are cum să creeze elite. Deşi puţini, banii sunt foarte prost administraţi: împărţindu- i în funcţie de numărul de elevi sau de studenţi (per capitam), împingi în formalitate criteriul calitativ. Este ceea ce se întâmplă de ani buni în învăţământul nostru, care nu îşi mai propune să facă posibilă performanţa şi, mă tem, nici măcar mediocritatea onorabilă.

– Cultura românească, încotro?

Bogdan Crețu– Cultura românească nu a murit, deşi mulţi s-au grăbit să îi tragă clopotele. Ea a suferit, paradoxal, imediat după căderea comunsimului, un şoc al libertăţii. Pentru că există şi o cultură a libertăţii, pe care noi nici până acum nu am asimilat-o cum trebuie. De vreme ce a supravieţuit totalitarismelor, de vreme ce a ieşit destul de viguroasă, deşi evident cu cicatrici care se vindecă greu din cele patru decenii şi jumătate de comunism, de vreme ce a supravieţuit şi vremurilor atât de politizate de după 1989, cred că are tot viitorul în faţă. Chiar aceste traume pot fi transformate în oportunităţi. Nu mai are de ce să fie derutată, are în spate o tradiţie diversă, asimilată până la capăt, are şansa permeabilităţii în raport cu ceea ce se întâmplă în Occident şi nu numai… Totul e să nu vâneze succesul facil şi să nu facă, de dragul de a primi atenţia „marilor culturi”, compromisuri care să o îndepărteze de temele şi viziunile ei organice. Să nu se globalizeze la comandă, cu o promptitudine apropiată de slugărnicie.

– Se mai citește, domnule Bogdan Crețu, în România?

Bogdan Crețu– Se citeşte, sigur că se citeşte. Poate nu la fel de mult ca înainte de 1990, dar într-un ritm potrivit societăţii pe care am fost în stare să o construim. Şi se va citi mereu, poate în cercuri restrânse, dar se va citi. Literatura va supravieţui, aşa cum a făcut-o de-a lungul secolelor, prin intermediul câtorva mii de iniţiaţi. Fără ea nu se poate. Cred însă că se scrie mai mult decât se citeşte. Dincolo de maliţiozitatea ei facilă, această constatare porneşte de la un fapt statistic dovedit: în România, nu fiecare carte tipărită îşi găseşte cititorul. Avem una dintre cele mai mici pieţe de carte din Europa: în medie, nu fiecare român cumpără cîte o carte pe an. Dacă ne luăm după datele oficiale, Uniunea Scriitorilor numără peste 2.700 de membri. Câţi sunt scriitori dintre aceştia – e o altă poveste. Câţi mai au cititori – încă una, mai tristă şi mai ridicolă. Pe cei mai mulţi nici măcar rudele şi amicii nu îi citesc. Şi bine fac! Dar literatura nu supravieţuieşte prin veleitari, ci împotriva acestora, prin cei câţiva scriitori de calibru. Şi, mai ales, datorită cititorilor, pe care cred că încă îi mai are.

Academia Română și metodele de piratare

– În afara Academiei Române funcționează mai multe organisme numite pompos „academii”, care sunt alimentate cu bani de la bugetul de stat. Ce credeți despre această situație aiuritoare?

Bogdan Crețu– Academia Română este una singură şi ea a împlinit anul trecut 150 de ani de la înfiinţare. Ca şi Olimpul, ea este şi trebuie să rămână singulară. Pluralul nu i se potriveşte. Tot cu resort politic, dar apoi larg comercial, au luat naştere tot felul de asociaţii, de confrerii care şi-au arogat abuziv numele de academii. Procedeul îmi aminteşe de mărci care mai păcăleau naivii, precum Pavasonic, Mike etc. Diferenţa este că aceste organizaţii nu au în spate nici tradiţia şi nici structura ştiinţifică pe care le deţine Academia Română. Aceasta nu înseamnă doar forul elitelor ştinţifice şi sediul de pe Calea Victoriei, aşa cum se crede, ci zeci de institute de cercetare, în care lucrează peste 2.500 de cercetători. Este vorba despre un întreg sistem, deci. Preluarea abuzivă a termenului de „academie” este o metodă de a pirata prestigiul Academiei Române, care ar trebui interzisă prin lege.

Elogiu pentru scriitorul român adevărat din comunism

– Numiți 7 cei mai importanți români din istorie!

Bogdan Crețu– De ce şapte şi nu 15? Răspunsul nu are cum fi altfel decât arbitrar. Spuneţi „importanţi”, ceea ce nu implică un criteriu valoric. Este Ceauşescu un om important în istoria României? Eu cred că este, oricât rău ar fi făcut… Cine reuşeşte să facă mult rău, să schimbe soarta unei ţări devine o personalitate importantă. Dar să închei cu speculaţiile. Aleg aşa: Ştefan cel Mare (pentru curaj & orgoliu); Dimitrie Cantemir (pentru că a excelat în atâtea domenii, dar şi pentru disponibilitatea ludică, pe care puţini o intuiesc); Mihail Kogălniceanu (întemeietor cultural); Carol I (pentru încăpăţânarea de a gândi modernizarea României); Mihai Eminescu (cu riscul de a părea naiv: pentru poezia sa, oricînd competitivă valoric cu cea a marilor autori europeni); I.L. Caragiale (pentru geniul său maliţios; e unul dintre cei mai inteligenţi scriitori pe care i-am citit vreodată); G. Călinescu (pentru faptul că a imaginat literatura română în forma pe care o acceptăm noi azi); scriitorul român adevărat din timpul comunismului (oricare nume din lista de mai jos este la fel de bun: Marin Preda, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu – adevăratul Manolescu, cel de dinainte de 1990), pentru că s-a încăpăţânat să îşi inventeze propriul interval liber într-o lume drastic controlată; pentru că a salvat literatura română.

Uniunea Europeană este o structură de tip utopic şi orice utopie este condamnată la faliment!

– Ce părere aveți despre fenomenul migrațiilor? Afectează ele, din punct de vedere cultural, Europa?

Bogdan Crețu– În mod clar, de câteva decenii, tocmai acest fenomen, care abia acum începe să îşi arate efectele, afectează structura socială a Europei. Cum bine intuiţi, problema nu este doar politică, ci şi culturală. A-l accepta pe celălat, cu valorile şi mentalităţile sale diferite, ca şi a te adapta unui spaţiu străin, cu valorile şi mentalităţile sale specifice – sunt probleme de ordin cultural. În ultimele decenii, Europa a încercat să metabolizeze diferenţa, dar nu a reuşit până la capăt. Şi nici nu va reuşi vreodată, pentru ca asta ar însemna să se situeze împotriva propriei tradiţii. Iar una dintre prejudecăţile constitutive ale identităţii europene ţine de europocentrismul cultural. Europa ţine să fixeze norma, nu doar cultural, ci şi economic şi mai ales politic. Cultura europeană este, prin tradiţia colonialistă, expansivă, nu permeabilă.

– Credeți că abordarea aceasta – politically correct – avantajează Uniunea Europeană în chestiunea integrării unor populații orientale care nu vor să renunțe la principiile și obiceiurile lor? Pot fi integrați acești oameni în spațiul occidental?

Bogdan Crețu– Primul lucru care trebuie admis este că politically correctness este o ideologie. Şi încă una dintre cele mai parşive, pentru că ascunde, sub un discurs egalitarist, nediscriminatoriu, o realitate care este mult mai dură şi nu îşi permite să se accepte ca atare: diferenţele există, discriminările nu se lasă extirpate nici prin legislaţie, nici prin propagandă. Multiculturalismul este o ideologie care, deşi vrea să instaureze echitatea, a sfârşit prin a adânci diferenţele. În primul rând pentru că a contribuit la neasumarea acestora, atunci când ele s-au manifestat în surdină. A clama toleranţa ca valoare obligatorie ascunde o atitudine arogantă: toleranţa se manifestă de sus în jos, nu şi invers; tolerant poţi fi cu ruda săracă ori cu nenorocitul care depinde de tine. Ceea ce se întâmplă în Europa ultimilor ani este simptomul erodării acestei ideologii, care oricum nu a reuşit să anuleze discrepanțele. În esență, aceasta nu a schimbat nimic în bine, nu a deviat discriminările, ci doar le-a ascuns sub preș, le-a mutat din cadru oficial în cadru informal. Și a creat o grilă rigidă, stupidă, un limbaj de lemn dincolo de care realitatea poate fi mult mai dură decât atunci când nu era nevoită să se primenească în acest mod. Integrare? Cetăţenia nu te face automat un om de-al locului, chiar dacă îţi dă drepturi principial egale cu ale autohtonilor. Mă tem că cei mai mulţi dintre emigranţi nu s-au adaptat nici ajunşi la a doua sau a treia generaţie în Occident: au rămas tot la marginea societăţii (chiar dacă uneori legislaţia face ca această marginalitate să fie convenabilă pe moment) şi au căpătat mentalitatea refugiatului, a minoritarului. Ei sunt, vedem acum, uşor de radicalizat.

– Poate fi considerată Uniunea Europeană drept un experiment social sau este doar o formă de apărare a Occidentului în fața marilor puteri din afara bătrânului continent (Rusia, China, SUA etc)

Bogdan Crețu– Uniunea Europeană şi Europa nu sunt unul şi acelaşi lucru! Prima este o macrostructură politică, economică, financiară, administrativă, a doua este o realitate în primul rând istorică şi culturală, cu o tradiţie milenară. Creştinismul este unul din ingredientele sale esenţiale, alături de cultura greco-romană. Există un conflict mocnit între Uniunea Europeană şi Europa; prima este o încercare de a ţine în frâu derapajele extremiste de care civilizaţia europeană a demonstrat că este capabilă, cu tot umanismul de care a făcut caz atâtea secole. În orice caz, vorbim de o Europă care a fost nevoită să se reinventeze după al doilea război mondial, șocată de ea însăși și de ororile în care poate sucomba, în pofida marii culturi, a filosofiei raționaliste, a muzicii și literaturii, a principiilor de civilizație pe care le-a emanat, a Drepturilor Omului; vorbim despre o Europă sfâșiată vreme de decenii de o „cortină de fier”, oficial acuzată, dar practic acceptată la finele războiului; vorbim despre o Europă care a asistat neputincioasă la crimele comunismului, care s-a scindat între est și vest și care s-a retras, treptat, nu într-o practică a bunei guvernări, cât întrun discurs prudent, impecabil politic. Uniunea Europeană de azi este o structură de tip utopic (şi orice utopie este condamnată la faliment!), o construcție uriașă, în care nimeni nu mai apucă să deretice de la un cap la altul şi care se simte, iată, zguduită de problemele reale, care nu se mai pot rezolva prin discurs. Abia de aici începe să se întrevadă posibilul faliment al acestui monumental proiect.

România, tolerată în UE

– Unde se plasează România în acest context european violent și cum repercutează evenimentele din Occident la noi?

Bogdan Crețu– România este ea însăşi unul dintre furnizorii de emigranţi şi nu puţine probleme au apărut din această pricină în UE. În plus, România nu face parte din nucleul portant al UE, e tolerată, dar nu e socotită un membru de bază. Observaţi numai ce domenii sunt finanţate prin proiectele europene şi veţi deduce ce rol ni s-a rezervat. Suntem, ca de atâtea ori în istorie, la magine imperiului şi asta ne face interesanţi. Prin urmare, noi vom excela la capitolul declaraţii, dar altfel nu vom fi imediat afectaţi.

Religia, insinuare comercială

– Intelectualul român de astăzi este un om religios?

Bogdan Crețu– Lumea noastră este, de multă vreme, una nu doar secularizată, ci şi rătăcită în raport cu valorile spirituale. Realitatea noastră este una limitată, săracă. Ea ţine de lumea vizibilului, e măsurabilă cu ajutorul bietelor noastre simţuri. Succesele noastre sunt mai ales cele sociale, valorile sunt materiale. Religia se insinuează stângaci în spaţiul public; de multe ori o face într-o manieră comercială, de prost gust. Sunt puţini intelectuali credibili care îşi asumă tranşant şi demn religiozitatea.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.