Uniunea Europeană, atentă la scandalul protocoalelor

Uniunea Europeană, atentă la scandalul protocoalelor

Ultimele evoluţii în ceea ce priveşte reforma şi modifi cările din sistemul judiciar, dar și gravitatea existenței protocoalelor între serviciile secrete și instituţiile din sistemul judiciar, au stat pe masa discuțiilor de marți, dintre premierul Viorica Dăncilă și preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prim- vicepreşedintele Frans Timmermans și Corina Crețu, comisar european.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a transmis prim-ministrului Viorica Dăncilă în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, că este extrem de grav faptul că în România au existat protocoale între serviciile secrete şi instituţiile din sistemul judiciar.

„Domnul Timmermans a spus că au existat protocoale între servicii secrete și procurori ceea ce este un lucru extrem de grav, iar domnul președinte Juncker a spus că acest lucru nu numai că este grav, este o încălcare a democrației. Deci, s-a discutat despre acest lucru, inclusiv despre cele 6.000.000 de telefoane ascultate, ceea ce este un lucru greu de crezut, dar din păcate un lucru real în România”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat Antena 3.

Avertisment

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul european, Jean-Claude Juncker, a încurajat-o pe Viorica Dăncilă să revină la „un discurs politic normal în ţară”, subliniind că este crucial ca România „să nu facă paşi înapoi în progresele înregistrate” în contextul MCV.

„Referitor la Mecanismul de Verificare şi Cooperare din România, preşedintele Juncker a subliniat că reprezentanţii Comisiei vor continua să monitorizeze evoluţiile din ţară şi a insistat asupra faptului că este crucial ca România să nu facă paşi înapoi în progresele care au fost înregistrate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

Nemulțumire

Premierul Dăncilă a mai spus că Juncker şi Timmermans s-au arătat nemulţumiţi şi îngrijoraţi de „lupta politică permanentă” din România, care nu are ce căuta în perioada preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

„Domnul preşedinte Juncker mi-a cerut ca să avem o bună înţelegere între toţi cei implicaţi, lucru pe care i-l va cere şi domnului preşedinte Iohannis. A spus că luptele nu au ce căuta, dacă vrem să avem o preşedinţie de succes a României. (...) Mi s-au părut mai mult îngrijoraţi de faptul că nu există linişte în România şi că şi-ar dori foarte mult să avem un consens şi să lucrăm împreună pe proiecte de ţară”, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Surprinși de acuzația de înaltă trădare

În întrevederea de la Bruxelles cu oficialii europeni a fost abordat și subiectul plângerii penale pentru înaltă trădare făcută de președintele PNL Ludovic Orban. Potrivit Vioricăi Dăncilă, Jean- Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, au fost foarte miraţi că acuzaţia de înaltă trădare împotriva şefului Executivului este asociată unui act diplomatic.

„Am informat, pentru că nu vreau ca să ajungă la Bruxelles informaţii denaturare. Am spus că nu mă tem de cercetările care se vor face, de lucrurile care vor fi cerute pentru a elucida acest subiect. Îmi doresc să se elucideze acest subiect, dar, în acelaşi timp, acest lucru cred că nu a făcut bine României”, a mai declarat prim-ministrul.