UNICEF: Aproape 1.000 de copii au fost uciși sau răniți de trupele lui Vladimir Putin, în Ucraina
- Dragoș Lefterescu
- 22 august 2022, 22:38
Circa 1.000 de copii au fost uciși sau răniți de trupele lui Vladimir Putin, în Ucraina, de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, a anunțat agenția Organizației Națiunilor Unite pentru problemele copiilor.
Directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, a anunțat luni că aproape 1.000 de copii și-au pierdut viața sau au fost răniți în timpul războiului purtat de Rusia împotriva Ucraine.
Invazia Federației Ruse în Ucraina a început cu aproape șase luni în urmă, iar UNICEF a verificat până în prezent cazurile a cel puțin 972 de copii care au fost uciși sau răniți de trupele lui Vladimir Putin, mai informează ONU.
Cinci copii pe zi, uciși sau răniți de armata Rusiei
Această cifră corespunde cu o medie de peste cinci copii răniți sau uciși în fiecare zi. Catherine Russell, director executiv al UNIVEF, a declarat că acestea sunt doar cazurile pe care agenția Națiunilor Unite a reușit să le confirme.
„Credem că numărul adevărat este mult mai mare”, a mai spus Catherine Rusell. Cele mai multe victime din rândul copiilor au fost cauzate de utilizarea armelor explozive contra zonelor locuite de civili, precum rachetel și bombele.
Aproape toți copiii au fost afectați de războiul lui Putin
Raportul UNICEF mai arată că aproape fiecare copil din Ucraina a fost expus la evenimente traumatizante. Cei care au reușit să fugă de violența din zonele de conflict sunt expuși unui risc semnificativ de separare de familie, de abuz, exploatare sexuală, atacuri sau chiar trafic de minori.
În plus, ostilitățile în creștere din Ucraina au devastat sistemul de învățământ. În prezent, UNICEF estimează că una din zece școli a fost avariată sau distrusă.
„Copiii din Ucraina au nevoie urgent de siguranță, stabilitate, acces la învățare sigură, servicii de protecție a copilului și sprijin psihosocial. Dar mai mult decât orice, copiii Ucrainei au nevoie de pace”, a spus Catherine Russell.
În dimineața zilei de 22 august, 373 de copii au fost uciși și 723 de copii au fost răniți din cauza agresiunii ruse din Ucraina, a informat Procuratura Generală a Ucrainei.
În plus, aproximativ 260.000 de copii au fost deportați din Ucraina în Rusia.