Ungureanu, nemulțumit de rata de absorbție a fondurilor europene
- Cristina Sb îrn
- 16 februarie 2012, 20:07
România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană la absorbția fondurilor europene, chiar dacă am ajuns la 6,3%, iar premierul Mihai-Răzvan Ungureanu nu este deloc mulțumit.
”Suntem ţara cu cea mai mică absorbţie din Uniunea Europeană. Este o realitate pe care nu o putem nega şi pe care avem obligaţia să o schimbăm. Trebuie corectate deficienţele de ordin structural, pornind de la relaţionarea cu beneficiarii şi până la rapiditatea cu care sunt procesate cererile acestora. Vă cer să vă asiguraţi că asupra oamenilor cu care lucraţi nu planează nicio suspiciune de corupţie. Datoria noastră este ca fondurile publice şi cele europene să fie cheltuite corect, transparent şi eficient”, le-a spus premierul miniştrilor implicaţi în procesul de absorbţie a fondurilor UE.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, România a absorbit, până pe 10 februarie, 1,211 miliarde de euro fonduri structurale şi de coeziune, reprezentând 6,3% din alocarea pentru obiectivul convergenţă.
Primul-ministru a cerut simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare, finalizarea procesului de standardizare a documentelor de achiziţie publică şi accelerarea procesului de consolidare a capacităţii administrative la nivelul autorităţilor de management. Acesta a avertizat că termenul de 45 de zile stabilit de Guvern pentru procesarea cererilor de rambursare trebuie să fie respectat cu stricteţe.