Ungaria şi economia pe timp de pandemie. Planul Budapestei a fost anunţat oficial

Ungaria şi economia pe timp de pandemie. Planul Budapestei a fost anunţat oficial

Preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), György Matolcsy, a declarat că economia Ungariei nu se va contracta în 2020, ci va înregistra o creştere.

Banca centrală îşi menţine astfel prognoza de creştere de 2-3%, conform declaraţiilor lansate de Matolcsy în emisiunea „Jurnal duminical”, a postului naţional de radio Kossuth.

Conform Radio România Actualităţi, Matolcsy a adăugat că prognozele de creştere, emise pe rând de mai multe surse europene, arată abordări multiple.

Astfel a ieşit la suprafaţă că două dintre instituţiile financiaro-economice care se ocupă de prognozele europene sunt chiar mai optimiste decât FMI şi Guvernul Ungariei.

György Matolcsy a indicat că băncile centrale ale Poloniei şi Ungariei calculează cu un efect economic „în formă de V”, care se referă la o descreştere rapidă urmată de o revenire tot atât de rapidă.

„Primul trimestru nu va fi rău, al doilea va înregistra nişte cifre apropiate de cele prognozate, iar în trimestrele trei şi patru vor fi creşteri care vor depăşi pierderile din primele două trimestre.

De aceea, cele două bănci estimează pentru Ungaria o creştere de 2-3%, în anul 2020”, a precizat preşedintele MNB.

Conform spuselor lui Matolcsy, prognoza este se bazează şi pe faptul că cea mai mare parte a economiei ungare funcţionează şi a funcţionat chiar şi în săptămânile lunii aprilie, care reprezintă nivelul cel mai scăzut.

În acest context, cele mai afectate sectoare sau care sunt în criză sunt turismul, industria hotelieră, domeniul cultural, organizarea de evenimente şi o parte a transporturilor.

Cu privire la aceste date, şeful MNB consideră că optimismul economic este acoperit de cifre şi bine fondat, în speranţa că previziunile vor fi confirmate şi de PIB-ul pe primul trimestru, care va fi publicat în curând.

Consumul a înregistrat un surplus de 10% faţă de zona euro, ceea ce contribuie de asemenea la consolidarea competitivităţii, conform analizei lui Matolcsy.

„Criza provocată de epidemia de coronavirus a găsit economia ungară într-o stare sănătoasă, cu toate acestea economia a încasat o lovitură.

Din acest motiv, banca centrală a lansat din nou, în condiţii mai avantajoase, programul de credite pentru creştere NHP, introdus în 2013, sub denumirea NHP Hajrá!

Până acum au fost încheiate mai multe zeci de contracte cu instituţiile financiare, şi există speranţe că se vor încheia mai multe mii sau zeci de mii de astfel de contracte cu întreprinderi.

Firmele au solicitat acest credit mai ales pentru a asigura salariile, iar în cursul verii obiectivul va fi mai degrabă investiţia şi dezvoltare.

Programul de achiziţionare de obligaţiuni, lansat săptămâna trecută de banca centrală, a avut succes; în câteva zile a avut un efect care nu poate fi obţinut de obicei nici în câteva luni: randamentul obligaţiunilor pe termen lung a fost redus de la 3,3% la 2%”, a completat preşedintele MNB.

Transcript realizat de Rador

 

Ne puteți urmări și pe Google News