Ungaria ridică noi garduri la frontieră și le înalță pe cele vechi. Guvernul de la Budapesa a declanșat „vânătoarea” de migranți ilegali
- Emma Cristescu
- 16 iulie 2022, 23:45
Guvernul ungar a precizat că va consolida gardurile la frontierele cu Serbia şi Croaţia, mai ales după ce numărul migranților din Europa a crescut considerabil. Autoritățile au fost nevoite să apeleze la mai multe măsuri.
Guvernul ungar a anunţat sâmbătă consolidarea măsurilor de securitate la frontierele cu Serbia şi Croaţia, după ce a depistat că numărul migranților a crescut.
Conform unui decret emis de premierul Viktor Orban, vor fi efectuate lucrări pentru a creşte înălţimea gardurilor care au supraviețuit valului migrator uriaș din anul 2015 şi vor fi ridicate noi garduri la granița cu Croaţia, în zona parcului naţional Duna-Dráva.
Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.
Autoritățile din Ungaria au anunțat că au început să recruteze patrule de „vânătoare de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei împotriva migraţiei ilegale. Poliția a pregătit peste 2.200 de agenţi, potrivit Agerpres.
La rândul său, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a promis o creştere a salariilor militarilor, poliţiştilor şi ale membrilor care vor ajuta la valul migrator.
Anunţul Budapestei despre sporirea măsurilor de protecţie la graniţe vine la o zi după ce noul guvern sloven de centru-stânga, condus de liberalul proeuropean Robert Golob, a declarat că s-a dat drumul la demontarea gardului ridicat în anul 2015 la frontiera Sloveniei cu Croaţia de către fostul guvern condus de conservatorul Janez Jansa, care a fost un aliat al lui Viktor Orban.
Comisia Europeană Ungaria în nenumărate rânduri de încălcarea statului de drept după măsurile luate împotriva migranților.
Ungaria vrea bani de la UE
Guvernul din Ungaria a fost acuzat și că a mințit cu numărul refugiaților din Ucraina pentru a obține fonduri mai mari de la Uniunea Europeană.
„Câte persoane au intrat la graniță nu înseamnă nimic în legătură cu numărul celor care rămân mai mult decât timpul necesar pentru a tranzita Ungaria. În realitate, sunt mult mai puțini refugiați ucraineni care stau în Ungaria”, a declarat Márta Pardavi, copreședinta comitetului Helsinki.
„În încercarea de a obține fonduri suplimentare de la UE, guvernul ungar folosește cel mai impresionant număr pe care îl poate găsi. Cu toate acestea, trebuie să prevadă un număr mult mai mic în realitate, deoarece un număr mare de refugiați ucraineni se deplasează în alte țări.
Este ca și cum ai număra persoanele care întră într-un magazin de haine și apoi i-ai spune proprietarului companiei că acesta este numărul clienților tăi – dar există o mare diferență între numărul celor care intră și cei care cumpără efectiv lucruri. De fapt, obținerea statutului protejat nu este facilitată, trebuie să stai la coadă la biroul de imigrație și nimeni nu l-a primit încă”, a mai spus Márta Pardavi.