„Ungaria Mare”: Ucraina îl convoacă pe ambasadorul ungur în legătură cu o fotografie a lui Orban
- Adriana Popescu
- 25 noiembrie 2022, 10:37
Pe când asista la victoria echipei de fotbal a Ungariei contra Greciei (2-1) într-un meci amical, luni, 20 noiembrie, disputat pe stadionul Puskàs Ferenc din Budapesta, premierul ungar, Viktor Orban, a publicat pe contul său de Instagram o fotografie de-a sa purtând o eşarfă pe care se vede o hartă a "Ungariei Mari". Această fotografie a produs reacţii de indignare în Ucraina şi în alte ţări vecine Ungariei. "Ungaria Mare" corespunde de fapt teritoriului naţional al Ungariei înaintea primului război mondial, când Ungaria făcea încă parte din imperiul austro-ungar.
Harta include deci regiuni actualmente sub suveranitatea Ucrainei (Transcarpatia), României (Transilvania), Slovaciei, Austriei, Serbiei (Voivodina) şi Croaţiei.
Toate aceste regiuni sunt populate de minorităţi ungureşti numeroase, care sunt uneori majoritare în aceste teritorii. Ungaria a pierdut teritorii în 1920 prin tratatul de la Trianon, unul din cele cinci tratate de pace mari care au pus capăt primului război mondial. De atunci, mulţi unguri cultivă un resentiment faţă de acest tratat, acuzat că a aprobat "dezmembrarea" Ungariei.
De la revenirea sa la putere în 2010, Viktor Orban nu încetează să denunţe "nedreptatea" tratatului de la Trianon şi duce o politică activă de soft power faţă de minorităţile maghiare din ţările limitrofe Ungariei, prin distribuirea în masă de paşapoarte ungureşti şi de ajutoare economice - o metodă similară cu politica Rusiei faţă de minorităţile rusofone din Donbas după 2014.
După divulgarea fotografiei lui Viktor Orban arborând eşarfa cu "Ungaria Mare", purtătorul de cuvânt al ministerului Afacerilor Externe ucrainean, Oleh Nikolenko, a anunţat convocarea ambasadorului ungur, cerând "scuze oficiale" din partea Ungariei şi oprirea "repunerii în discuţie a integrităţii teritoriale a Ucrainei". Oleh Nikolenko a declarat pe de altă parte că "promovarea ideii revizioniste nu contribuie la dezvoltarea relaţiilor între Ungaria şi Ucraina" şi că "nu corespunde politicii Europei".
„În contra curentului realităţilor”
De mai mulţi ani, relaţiile dintre Ucraina şi Ungaria s-au tensionat pe tema minorităţii maghiare ce locuieşte în regiunea ucraineană Transcarpatia (circa 150.000 de persoane). În 2017, Kievul a adoptat o lege în Parlamentul ucrainean care interzice treptat limbile minorităţilor din ţară în şcolile publice, până în 2023. Această lege viza în principal limba rusă, după anexarea Crimeii şi sprijinul ruşilor pentru separatiştii din Donbas, dar a avut repercusiuni şi asupra limbii maghiare şi relaţiile dintre Ungaria şi Ucraina s-au degradat. Astăzi, Ungaria este una din puţinele ţări europene care refuză să livreze arme Ucrainei şi Budapesta doreşte în continuare să importe gaz şi petrol rusesc, în ciuda invadării pe scară mare a Ucrainei de către Rusia începând din 24 februarie.
Ministrul afacerilor externe român a denunţat de asemenea un "gest revizionist" al lui Viktor Orban care este "în contra curentului realităţilor".
În sfârşit, un purtător de cuvânt al ministerului austriac al afacerilor externe a declarat ironic site-ului POLITICO că o "privire rapidă pe hărţile istorice ale ministerului vienez al afacerilor externe a confirmat bănuielile iniţiale, potrivit cărora Translithania (Regatul Ungariei) a încetat să existe acum circa 100 de ani".
Confruntat cu scandalul produs de fotografia sa, prim-ministrul ungar a ţinut să răspundă pe pagina sa de Facebook. El a declarat că "fotbalul nu este politică. Să nu vedem ce nu este. Echipa naţională a Ungariei aparţine tuturor ungurilor, oriunde trăiesc!". O declaraţie care nu seamănă a scuze, ci mai curând a reafirmare a legăturii naturale care i-ar lega, în opinia lui, pe ungurii care trăiesc în interiorul şi în exteriorul frontierelor actuale ale Ungariei, notează lefigaro.fr
(Traducerea Rador)