Una dintre cele mai mari bănci din Elveția dată în judecată pentru tranzacții suspecte legate de oligarhii ruși
- Simona Suciu
- 1 mai 2022, 09:45
Potrivit firmei de avocatură care îi reprezintă pe cei care au intentat procesul, Credit Suisse a cerut sprijin investitorilor fără a dezvălui că tranzacțiile au legătură cu oliharhii ruși. Mai mult banca este acuzată că a cerut clienților să distrugă documente legate de iahturile și împrumuturile acordate magnaților din Rusia.
Un grup de persoane şi entităţi au intentat o acţiune colectivă în justiţie împotriva Credit Suisse, în Statele Unite, susţinând că banca elveţiană a indus în eroare investitorii cu privire la tranzacţii comerciale legate de oligarhi ruşi, a declarat firma de avocatură Pomerantz, transmite Reuters.
Reprezentanții băncii din Elveția au refuzat să ofere declarații oficiale cu privire la acest proces. Se pare însă că instituția financiară a cerut sprijin de la investitori pentru a securiza anumite împrumuturi fără să dezvăluie că este vorba despre cele acordate oligarhilor ruși, sancționați de Occident.
Procesul, intentat la un tribunal districtual din New York, este în numele persoanelor şi entităţilor care au achiziţionat valori mobiliare Credit Suisse între 19 martie 2021 şi 25 martie 2022, a anunțat Pomerantz într-un comunicat de presă.
„Plângerea susţine că, pe parcursul perioadei menţionate în proces, inculpaţii au făcut declaraţii false şi înşelătoare cu privire la afacerile companiei, operaţiunile şi politicile de conformitate”, se arată în document.
A ascuns informații
Firma de avocatură a susţinut deficienţe de raportare în legătură cu o tranzacţie de securitizare. Ea a citat în comunicatul său un articol publicat de Financial Times din februarie, în care ziarul a scris că Credit Suisse a securitizat un portofoliu de împrumuturi legate de iahturile şi avioanele private ale celor mai bogaţi clienţi ai săi, într-o utilizare neobişnuită a instrumentelor derivate pentru a descărca riscurile asociate cu împrumuturile către oligarhi şi antreprenori ultrabogaţi.
Financial Times a scris că, după publicarea articolului său, Credit Suisse a declarat într-un comunicat că tranzacţia ”a avut preţuri în conformitate cu alte tranzacţii cu risc semnificativ, a oferit condiţii competitive de investiţii şi acoperire pentru clienţii noştri investitori profesionişti, sporind în acelaşi timp flexibilitatea capitalului băncii.”
Un alt scandal
Procesul se referă, de asemenea, la o solicitare făcută de parlamentarii americani în martie, pentru ca Credit Suisse să predea documente legate de finanţarea iahturilor şi avioanelor private deţinute de persoane potenţial sancţionate.
Banca Elvețiană mai este acuzată că le-a cerut clienților să șteargă mai multe date despre oligarhii ruși, cu scopul de a opri o scurgere de informații. Pe 3 martie, Credit Suisse a declarat că „nu au fost şterse date despre clienţi în cadrul băncii, când le-a cerut investitorilor să distrugă documentele legate de o tranzacţie, în noiembrie anul trecut, reacţionând la un alt articol al Financial Times legat de oligarhi“.
Credit Suisse a încetat să mai urmărească noi afaceri în Rusia după invazia Ucrainei din 24 februarie, a declarat banca elveţiană pe 28 martie, într-un document intern văzut de Reuters.