Un trib se ceartă cu Germania pentru un bolovan

Un trib se ceartă cu Germania pentru un bolovan

Reprezentanţii unui trib din America de Sud le cer nemţilor să le dea înapoi o rocă de 35 de tone, luată în urmă cu 15 ani.

Imensa rocă este acum o sculptură şi se află într-un parc din Berlin. A fost cumpărată în 1997 de sculptorul Wolfgang von Schwanzenfeld de la reprezentanţii Parcului Naţional Canaima, Venezuela. Însă, indienii Pemon, când au sesizat dispariţia rocii au intrat în panică. În cultura lor, această piatră, denumită "Străbuna Kueka", ar reprezenta o femeie care a fost transformată în stâncă după ce şi-a înşelat bărbatul. Legenda spune că dacă această rocă va dispărea, s-ar putea produce dezastre asupra comunităţii. Coincidenţa face că zona în care trăieşte tribul a fost afectată de secetă, iar o alunecare de teren a făcut prăpăd la sfârşitul anilor `90. Potrivit The Telegraph, reprezentanţii populaţiei Pemon spune că roca le-a fost luată cu forţa. Reprezentanţii Ministerului de Cultură de la Caracas spun că au început demersurile pentru a aduce piatra înapoi. De partea cealaltă, nemţii spun că originea rocii este necunoscută, iar legenda din jurul ei e penibilă.