Un tânăr, astăzi mare muzician, şi-a văzut viitorul în doar câteva secunde. Mărturiile sale pun în dificultate lumea științei

Un tânăr, astăzi mare muzician, şi-a văzut viitorul în doar câteva secunde. Mărturiile sale pun în dificultate lumea științei

La vârsta de 16 ani, când Tony Kofi locuia în Nottingham, a căzut în cap de pe o clădire. Experiența pe care a trăit-o în acele clipe este incredibilă, el spune că timpul s-a oprit și a văzut o serie complexă de imagini fulgerându-i în fața ochilor. Şi-a văzut viitorul. Iar pe tot parcursul vieții sale acele lucruri s-au realizat.

„Viața a trecut fulgerător prin faţa ochilor mei”, spune el despre misterul trăit aproape moarte, şi continuă: „în ochii minții mele am văzut multe, multe lucruri: copii pe care nici măcar nu i-am avut încă, prieteni pe care nu i-am văzut niciodată, dar care acum sunt prietenii mei. Apoi, Tony Kofi a aterizat pe cap...pierzându-și cunoștința.

Când a ajuns la spital, s-a simțit ca o altă persoană și nu a vrut să se întoarcă la viața sa anterioară, iar în următoarele săptămâni, imaginile au continuat să-i clipească în minte. El a simțit că „i se arata ceva” și că imaginile respective îi prezintă viitorul.

Mai târziu, Tony a văzut o poză cu un saxofon și a recunoscut că era instrumentul cu care se văzuse cântând. Şi-a folosit banii de despăgubire din accident pentru a cumpăra unul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum, Tony Kofi este unul dintre cei mai de succes muzicieni de jazz din Marea Britanie, câștigând de două ori premiile BBC Jazz

Deși credința lui Tony că și-a văzut viitorul este neobișnuită, nu este în niciun caz ceva care să nu se mai fi întâmplat. Dar ce explică acest fenomen?  Psihologii au propus o serie de explicații cu privire la experiența lui Tony.

Experiența lui în care viaţa i-a trecut prin fața ochilor săi a fost relatată de mai bine de un secol. În 1892, un geolog elvețian numit Albert Heim a căzut de pe o prăpastie în timp ce urca pe munte. În relatarea sa a spus că a fost „ca pe o scenă îndepărtată, unde întreaga mea viață mea se juca în numeroase scene, îmi vedeam viitorul”.

Mai recent, în iulie 2005, o tânără pe nume Gill Hicks stătea lângă una dintre bombele care au explodat în metroul londonez. În minutele de după accident, aflată pe marginea morții, spune că „viața mea strălucea în fața ochilor mei, vedeam fiecare moment fericit și trist, tot ce am făcut vreodată, tot ceea ce am spus, ce am experimentat în viitor”.

În unele cazuri, oamenii nu văd o trecere în revistă a întregii lor vieți, ci o serie de experiențe și evenimente din trecut care au o semnificație specială pentru ei

Poate surprinzător, având în vedere cât de comună este, „experiența cu revizuirea vieții”, totuşi a fost studiată foarte puțin. O mână de teorii au fost prezentate, dar sunt destul de vagi. De exemplu, un grup de cercetători israelieni a sugerat în 2017 că evenimentele noastre din viață ar putea exista ca un continuum în mintea noastră și ar putea veni în prim plan în condiții extreme de stres psihologic și fiziologic.

O altă teorie este că, atunci când suntem aproape de moarte, amintirile noastre se „descarcă” brusc. Acest lucru ar putea fi legat de „dezinhibarea corticală ” - o descompunere a proceselor normale de reglare a creierului - în situații extrem de stresante sau periculoase, provocând o „cascadă” de impresii mentale.

Revizuirea vieții este de obicei raportată ca o experiență senină și ordonată, complet diferită de tipul de cascadă haotică de experiențe asociate cu dezinhibarea corticală. Și niciuna dintre aceste teorii nu explică modul în care este posibil ca o cantitate atât de mare de informații - în multe cazuri, toate evenimentele din viața unei persoane - să se manifeste într-o perioadă de câteva secunde și, de multe ori, mult mai puțin.

Gândirea în timp „spațial”

O explicație alternativă este să ne gândim la timp într-un sens „spațial”. Viziunea noastră comună asupra timpului este ca o săgeată care se deplasează din trecut prin prezent spre viitor, în care avem doar acces direct la prezent. Dar fizica modernă a pus la îndoială această simplă viziune liniară a timpului.

Într-adevăr, de la teoria relativității a lui Einstein, unii fizicieni au adoptat o viziune „spațială” a timpului. Ei susțin că trăim într-un „univers bloc” static, în care timpul este răspândit într-un fel de panoramă în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă simultan.

Fizicianul modern Carlo Rovelli - autor al best-seller-ului The Order of Time - susține, de asemenea, că timpul liniar nu există ca fapt universal. Această idee reflectă punctul de vedere al filosofului Immanuel Kant, care a susținut că timpul nu este un fenomen obiectiv real, ci un construct al minții umane.

Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni sunt capabili să revizuiască evenimentele din întreaga lor viață într-o clipă

O mare parte din cercetările anterioare au sugerat că percepția noastră normală asupra timpului este pur și simplu un produs al stării noastre normale de conștiință. În multe stări modificate ale conștiinței, timpul încetinește atât de dramatic încât secunda pare să se întindă în minute. Aceasta este o caracteristică comună a situațiilor de urgență, precum și a stărilor de meditație profundă, a experiențelor legate de droguri.

Limitele înțelegerii

Dar cum rămâne cu viziunile aparente ale lui Tony Kofi despre viitorul său? Chiar a întrezărit scene din viața sa viitoare? S-a văzut cântând la saxofon pentru că cumva viitorul său ca muzician era deja stabilit?

Dacă timpul există într-adevăr într-un sens spațial - și dacă este adevărat că timpul este o construcție a minții umane - atunci poate într-un fel, evenimentele viitoare pot fi deja prezente, la fel cum evenimentele din trecut sunt încă prezente.

Desigur, acest lucru este foarte greu de înțeles. Dar de ce ar trebui să aibă totul sens pentru noi? După cum s-a sugera, trebuie să existe unele aspecte ale realității care sunt dincolo de înțelegerea noastră. La urma urmei, suntem doar animale, cu o conștientizare limitată a realității. Și poate mai mult decât orice alt fenomen, acest lucru este valabil mai ales în timp, explică Steve Taylor , lector superior în psihologie, Universitatea Leeds Beckett .