Un „super-spital” în București. Spitalul de Urgență Floreasca va fi relocat
- Mihnea Talau
- 13 februarie 2020, 05:30
Un „super-spital” va fi construit în București, în Sectorul 1. Această construcție va fi edificată pe un teren cu o suprafață de 7 hectare.
Viitorul spital de categoria I va fi ridicat în zona Șoseaua Ionescu Sisești și va fi conectat cu noua linie de metrou de pe Șoseaua București-Târgoviște. Conform Planului Urbanistic Zonal al Sectorului 1, ar urma să fie relocate Spitalul de Urgență Floreasca, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, precum și Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri.
Acest proiect este unul de „interes municipal și supra-municipal”, a declarat primarul sectorului 1, Dan Tudorache.
Unitatea spitalicească va avea o capacitate de aproximativ 900 de locuri, 20 de săli de operație capabile să facă față unui număr sporit de pacienți.
Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, alături de arhitectul-șef al Primăriei, Olivia Ciobanu, s-au ocupat de elaborarea acestei documentații complexe.
Potrivit edilului: „Rezultatul, ținând cont de toate detaliile acestui proiect, ar fi unul spectaculos, mai ales că sănătatea populației este, de fiecare dată, un subiect nu numai delicat, ci și de o covârșitoare importanță. Sectorul 1 nu a beneficiat, până acum, de un astfel de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) întrucât până acum procesul de emitere al certificatelor de urbanism a fost unul greoi, neadaptat realității”.
„PUZ-ul generează acum peste 200 de proiecte de interes public pentru care se prevăd rezervări de terenuri. Discutăm despre proiecte de drumuri, proiecte de echipare edilitară, proiecte de interes public – școli, grădinițe, centre culturale, parcuri sau spații de agrement -, dar și proiecte de transport public”, a afirmat arhitectul-șef al Primăriei sectorului 1, Olivia Ciobanu.
„Vor fi grupate, în aceeași unitate sanitară, toate secțiile și specialitățile necesare pentru îngrijirea adulților și a copiilor aflați în stare critică. Va exista un centru de recuperare și îngrijire post-traumă, precum și o secție specială pentru mari arși, dotată cu două săli de operații proprii și cu cameră hiperbară. Vor fi realizate 20 de săli de operație capabile să facă mare unui număr sporit de pacienți, iar asta chiar în condiții de simultenaitate”, a mai spus Olivia Ciobanu.
Despre spital ea mai adăugat că: „Vor fi realizate 20 de săli de operație capabile să facă mare unui număr sporit de pacienți. O Unitate de Primiri-Urgențe cu 50 de paturi, dar și helioport. Noul spital de categoria I va dispune de 50 de paturi la nivelul Unității de Primiri-Urgențe.
Va exista și un ambulator integrat, iar întreaga unitate sanitară va fi dotată cu paratură și echipamente de înaltă performanță, la standardele actuale. Nu este trecută cu vederea – iar P.UZ. prevede asta – nici asigurarea spațiilor necesare activității de învățământ și cercetare medicală”.
Dar viitorul super-spital va avea și un helioport, precum și un hangar pentru elicopterele pregătite, permanent, pentru intervenții. În plus vor exista și zone de parcare corespunzătoare.
„Vor fi amenajate zone de parcare dimensionate corespunzător, atât pentru ambulanțe, cât și pentru toate autoturismele care aduc pacienți, autoturismele aparținătorilor sau ale personalului. În întrega incintă vor fi amenajate spații verzi care vor contribui, firește, la îmbunătățirea calității aerului și, în plus, vor aduce confort suplimentar”, a mai afirmat arhitectul-șef al Primăriei Sectorului 1.
„PUZ-ul generează acum peste 200 de proiecte de interes public pentru care se prevăd rezervări de terenuri. Discutăm despre proiecte de drumuri, proiecte de echipare edilitară, proiecte de interes public – școli, grădinițe, centre culturale, parcuri sau spații de agrement -, dar și proiecte de transport public”, a conchis Olivia Ciobanu.