Bac 2014: Un singur elev eliminat de la proba orală de română în București

Bac 2014: Un singur elev eliminat de la proba orală de română în București

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar al Minicipiului București, un singur elev a fost eliminat de la proba orală de competențe lingvistice fiind prins cu un telefon mobil asupra sa. Elevul nu va mai putea susține examenul de maturitate în următoarele două sesiuni.

Candidații nu au voie cu manuale, lucrări sau mijloace electronice de calcul și comunicare. Pentru că a încălcat regulile unul dintre elevii din București a fost eliminat de la proba orală de română.

Totodată, potrivit metodologiei, cei care au fost eliminați o dată nu mai pot susține examenul în următoarele două sesiuni.

Proba orală de limba română - la care s-au înscris, la nivel naţional, 131.254 de absolvenţi, dintre care 1.413 din promoţiile anterioare - a fost susţinută marţi, miercuri şi joi.

În perioada 16-20 iunie, 121.446 de absolvenţi vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale. Dintre aceştia, 119.757 au absolvit liceul în acest an, iar 1.689 sunt din promoţiile anterioare.

Probele orale vor continua în perioada 23-27 iunie cu testarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.