Un şarpe lung de doi metri a ÎNGROZIT călătorii într-o staţie CFR

Un şarpe lung de doi metri a ÎNGROZIT călătorii într-o staţie CFR

Jandarmii din judeţul Mehedinţi au intervenit marţi pentru capturarea unui şarpe lung de doi metri care a intrat în staţia CFR Igiroasa şi s-a ascuns într-o sobă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Mehedinţi, Claudia Mendea, a declarat că lucrătorii CFR au sesizat prin 112 că o reptilă de mari dimensiuni s-a strecurat în clădirea staţiei şi că atât pasagerii cât şi lucrătorii sunt în pericol, informează Agerpres.

"Cu ajutorul unui dispozitiv specific din dotare, membrii unei echipe de intervenţie rapidă au acţionat şi au prins şarpele. El a fost transportat într-o zonă izolată, în afara localităţii Igiroasa", a precizat Mendea. 

Potrivit sursei citate, jandarmii mehedinţeni au întreprins mai multe acţiuni prin care a cerut populaţiei să evite contactul cu astfel de reptile, să supravegheze copii şi să nu-i lase la joacă în locurile în care acestea îşi pot avea habitatul, mai ales în zonele mlăştinoase. 

Ne puteți urmări și pe Google News