Cursa lui Cristi Borcan a fost transmisă pe Facebook, iar la ea au luart și soția sa, cele două fete dar și cățelul lor. Acesta a alergat pe un traseu de 20 de metri. Iată csre sunt cifrele maratonului de acasă realizat de Cristi Borcan:

  • 5.050 de ture a cate 20 m
  • 10.100 curbe la 180°
  • 10.100 curbe la 90°
  • 132.000 pași – puls mediu 142 bpm (pulsul a ajuns și la peste 184 bpm)
  • 7 tricouri schimbate
  • 25° temperatură (28° în ultimele ore), umiditate de solar și 10 litri de lichide băute
    aprox 8.000 de calorii consumate.

Am alergat la mine în casă, un apartament de două camere, timp de 16 ore și 7 minute. Chiar vorbean cu un prieten, care a alergat și el în condiții similare și ne bucuram că am depășit un chinez, care alergase în casă 50 de kilometri. Practic, am realizat un record mondial

Am vrut să demonstrez că se poate alerga în condiții ce par imposibile. De multe ori găsim o minciună călduță pentru a nu face mișcare, iar eu am vrut să demonstrez că se poate să faci mișcare în orice condiții dacă vrei cu adevărat.

Nu îndrum pe nimeni să facă ce am realizat eu, dar, acolo, un dans, gimnastică este ok pentru a arde caloriile”, a spus Borcan, pentru Pro TV. (FOTO: Facebook)