Reputatul jurnalist Eduard Huidan a recurs la gestul extrem după ce a aflat că suferă de o boală nemiloasă.
Jurnalistul s-a aruncat duminică de la etajul locuinței sale. Eduard Huidan ar fi împlinit curând 70 de ani.
Prozator, publicist. Absolvent al Liceului „Andrei Șaguna" din Brașov și al Facultății de Filologie a Universității din București
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1987 și membru în Uniunea Ziariştilor Profesionişti (1991 – vicepreşedinte), iar din 1996 a făcut parte din Consiliul de Administrație al World Association of Newspapers (Asociația Mondială a Ziarelor), ales la Congresul care a avut loc în acel an la Washington. A fost membru în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România în intervalul 1992-2004.
A fost director și redactor-șef al Gazetei de Transilvania, din 1990 până în 2009, unde a susținut, printre altele, editorialul cotidian "Chestiunea Zilei" și a editat Foaia pentru Minte Inimă și Literatură. Colaborări la publicațiile România liberă, Luceafărul, SLAST, Astra, Braşovul literar şi artistic, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Vatra, Convorbiri literare şi la volumele colective Proză satirică româna contemporană, Editura Astra, Braşov, 1982, Perpetuum comic, Editura Urzica, 1985-1990 ş.a.
Debutul editorial – în anul 1983, cu volumul de schiţe şi povestiri Trandafirul de plastic, Editura Albatros
Premii literare: Premiul USR, filiala la Braşov, în 1991 şi 1996, pentru Fotografii mişcate şi Eroul nostru; Premiul I la Bienala naţională a umorului, 1987. Medalia de aur a Academiei Braziliei pentru literatură, Medalia „Newseum" pentru libertatea de exprimare, decorat cu „Meritul Cultural", în Grad de Cavaler, premii media pentru întreaga activitate publicistică, pentru editorial şi talk-show, Ordinul Ziariştilor clasa I.
A participat la reuniuni internaționale, monitorizări, activități legate de libertatea de exprimare, în calitate de membru și raportor al World Association of Newspapers, la călătorii de studii și documentare, în SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Federația Rusă, Italia, Spania, Brazilia, Japonia, Africa de Sud, Liban, Siria, Turcia, China, Maroc ș.a, informează Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România