Profesor din Galați, reținut pentru agresarea sexuală a două eleve de 13 ani

Profesor din Galați, reținut pentru agresarea sexuală a două eleve de 13 aniViolență. Sursa foto: Nino Carè/ Pixabay

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Munteni a fost reținut de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci, fiind cercetat în două dosare de agresiune sexuală. Victimele sunt două eleve în vârstă de 13 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în timpul orelor de curs, cât și într-o excursie școlară.  „Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Munteni, judeţul Galaţi, cercetat pentru tentativă la agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor”, informează IPJ Galaţi.

Un profesor din Galați ar fi agresat sexual două eleve de 13 ani

Pe 19 martie 2026, polițiștii au fost sesizați de o femeie de 38 de ani din Gohor, care a reclamat comportamentul profesorului de engleză. Aceasta a raportat că, în perioada 23 – 25 februarie, pe durata unei excursii în municipiul Vatra Dornei, „fiica sa, de 13 ani, ar fi fost atinsă pe picior de către profesorul de limba engleză, cadru didactic la o unitate de învățământ din localitate”.

O a doua mamă a sesizat poliția în aceeași zi

„În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de o altă femeie, de 38 de ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că în cursul anului școlar 2024 – 2025, fiica sa, de 13 ani, ar fi fost atinsă pe picioare de către același cadru didactic, în timpul orele de curs”, a transmis Poliția.

Poliția

Poliția. Sursă foto: Facebook

Profesorul din Galați, reținut pentru 24 de ore

În urma probatoriului administrat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este investigat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Galați. Vineri, acesta va fi prezentat în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, unde s-a precizat că se va merge „cu propunerea luării unei măsuri preventive”.