Un paramedic SMURD a fost arestat. Este acuzat că a abuzat o fată de 14 ani
- Mihnea Talau
- 31 mai 2021, 12:06
Scandal fără precedent la Inspectoratul de Situații de Urgență Dobrogea. Considerat de colegi drept un angajat model, un paramedic de la SMURD este acuzat că a abuzat o fetiţă de 14 ani.
Bărbatul pare să nu fie la prima abatere. Numele lui mai apare într-un dosar similar, de la Curtea de Apel Militară. Paramedic SMURD, Strătilă Adrian a fost, acum, arestat pentru agresiune sexuală.
În ciuda faptului că faptele s-au întâmplat în timpul liber, numele SMURD apare în acest scandal. Motiv pentru care instituția a decis să îi suspende raportul de activitate pe o perioadă de 30 de zile, însă perioada poate fi prelungită, funcție de decizia magistraților. Paramedicul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, însă are dreptul de a face recurs la această decizie în maximum 48 de ore.
Bărbatul era șef de echipaj la SMURD
Angajat SMURD încă din 2007, acesta nu a creat niciodată vreo problemă la locul de muncă, având un comportament profesional. Bărbatul era chiar șef de echipaj. Acum, paramedicului îi sunt aduce acuzații de corupere de minori și agresiune sexuală, fapte pe care le-ar fi comis împotriva unei prietene a fiicei sale vitrege, în vârstă de numai 14 ani.
„Admite propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, formulată conform art.224 C.pr.pen. în dosarul nr.488/P/2021 privind pe inculpatul plt. adj. STRĂTILĂ ADRIAN.
În baza art.226 alin.1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art.223 alin.1 lit. b) şi c) şi alin.2 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu 28.05.2021 până la 26.06.2021 inclusiv, a inculpatului plt. adj. STRĂTILĂ ADRIAN din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de agresiune sexuală prev. de art.219 alin.1 și alin.2 lit. c) C.pen. şi racolarea minorilor în scopuri sexuale prev. de art.222 alin.2 C.pen. rap. la art.221 alin.4 C.pen. (ambele privind persoana vătămată ….), agresiune sexuală prev. de art.219 alin.1 și alin.2 lit. c) C.pen., cu aplic art.35 alin.1 C.pen. şi coruperea sexuală a minorilor prev. de art.221 alin.4 C.pen. (ambele privind persoana vătămată ….), totul cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. În baza art.226 C.pr.pen. raportat la art.230 C.pr.pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului plt. adj. Strătilă Adrian pentru perioada menţionată.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv onorariul avocatului din oficiu desemnat inculpatului, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.05.2021, ora 13.50, în prezenţa inculpatului. ”, se arată în minuta instanței, potrivit RomâniaTV.