Un nou tratament împotriva cancerului. Veste excelentă pentru pacienţi

Un nou tratament împotriva cancerului. Veste excelentă pentru pacienţiTratament. Sursa: arhivă EVZ

Un nou tratament împotriva cancerului. Administrarea pastilei experimentale camizestrant a AstraZeneca pacienţilor cu cancer de sân, la primul semn de rezistenţă la terapiile standard, a redus la jumătate riscul de progresie a bolii sau deces, au anunțat cercetătorii.

Un nou tratament împotriva cancerului

Oamenii de știință au precizat că este pentru prima dată când un test de sânge, aşa-numita biopsie lichidă, indică necesitatea schimbării tratamentului la femeile cu cancer de sân hormon-receptor pozitiv şi HER2-negativ, înainte ca tumorile să fie vizibile pe imagistică.

AstraZeneca

Sursa: arhiva EVZ

Dr. Eleonora Teplinsky, oncolog la Valley-Mount Sinai Comprehensive Cancer Care, a declarat că această abordare timpurie a redus cu 56% riscul de progresie a bolii sau deces.

„Când pacienţii progresează pe scanări, deja suntem în urmă. Această schimbare timpurie ne permite să rămânem înaintea bolii,” a spus ea într-un briefing.

Ce au descoperit cercetătorii

Camizestrantul, care nu este încă aprobat de FDA, ar putea deveni un nou standard de îngrijire. Studiul a inclus 3.256 de paciente cu cancer de sân avansat, forma cea mai frecventă, alimentată de hormoni precum estrogenul, dar fără niveluri mari de HER2.

Toate pacientele primiseră cel puţin şase luni de tratament cu inhibitori de aromatază şi cu medicamente ţintite (inhibitori CDK4/6), cum ar fi Kisqali de la Novartis, Ibrance de la Pfizer sau Verzenio de la Eli Lilly. Aproximativ 40% dintre aceste paciente dezvoltă mutaţii ale genei receptorului de estrogen (ESR1), care semnalează rezistenţa timpurie la medicamente.

cancer

Pacient cancer. Sursa foto: Freepik

Cercetătorii au descoperit 315 paciente cu mutaţii ESR1 şi le-au împărţit aleatoriu: fie au primit camizestrant plus inhibitorul CDK4/6, fie au continuat tratamentul standard plus placebo. Boala a progresat după 16 luni la grupul camizestrant, faţă de 9,2 luni în grupul standard, o diferenţă semnificativă statistic. Nu au fost raportate efecte secundare noi.

„O veste excelentă pentru pacienți”

„Este o veste excelentă pentru pacienţii noştri. Întrebarea este cum să integrăm testarea în practica clinică,” a spus Dr. Hope Rugo de la City of Hope din California.

CEO-ul AstraZeneca, Pascal Soriot, a recunoscut că monitorizarea rezistenţei la medicamente înainte de progresia cancerului necesită o schimbare de paradigmă, dar ”reprezintă viitorul tratamentelor oncologice.”

„La început va fi complicat, dar cu timpul va deveni un standard,” a spus el.

Într-un alt studiu prezentat la aceeaşi conferinţă, adăugarea imunoterapiei Imfinzi (durvalumab) la tratamentul standard înainte şi după operaţie la pacienţii cu cancer gastric şi esofagian incipient a redus riscul de recidivă sau progresie cu 29%, comparativ cu chimioterapia singură, potrivit Reuters.