Noi teste efectuate pe un fragment de papirus ar putea aduce un plus de încredere dovezilor care sugerează că Iisus ar fi avut o soţie. “Evanghelia Vieţii lui Iisus” este un fragment dintr-un text coptic, de mărimea unui card, care se referă la falptul că Iisus ar fi spus cuvintele “soţia mea”. Totodată, acest text face referire la şi un discipil al său, Maria.
Anul trecut, în urma unui alt studiu, s-a stabilit că papirusul datează din secolul VI – IX î. Hr, însă un profesor german a sugerat că există asemănări între acesta şi un alt papirus, ceea ce ar putea însemna că ambele sunt falsuri. Christian Askeland susţine că fragmentul de pe cel de-al dolea papirus, „Evanghelia lui Ion”, ar fi fost scris în urmă cu 1.200 de ani într-o limbă dispărută de 300 de ani. Acest lucru a demonstrat că documentul este o imitaţie şi că acelaşi autor ar fi scris şi “Evanghelia Vieţii lui Iisus”.
Acum, cercetătorii de la Universitatea din Columbia efectuează noi teste asupra cernelii folosite şi spun că primele rezultate elimină teoria lui Askeland. Aceştia au refuzat să furnizeze mai multe informaţii până la terminarea studiului, relatează The Indepedent.
Deşi s-ar putea demonstra că fragmentul este autentic, acesta nu dovedeşte că Iisus a fost căsătorit. Chiar şi aşa, descoperirea ar putea readuce în discuţie întrebarea dacă modelul ideal al creştinului este unul celibatar.