Autoritățile din Ucraina l-au împiedicat pe fostul președinte al țării, Petro Poroşenko, să călătorească în afara granițelor. Petro Poroșenko, adversar politic al actulului șef al statului, Volodimir Zelenski, trebuia să participe la o întrunire a Adunării parlamentare a NATO programată să sedefășoare la Vilnius, în Lituania. Fostul președinte ucrainean a încercat să iasă din țară de două ori și, de fiecare dată, a fost oprit pentru că nu ar fi prezentat toate documentele care i-au fost cerute la graniță.
Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, președinte al partidului Solidaritatea Europeană, de opoziție, a doua cea mai mare formaţiune din parlamentul de la Kiev a fost împiedicat să plece din Ucraina. Considerat un adversar politic al lui Volodimir Zelenski, fostul președinte urma să participe la un eveniment organizat la Vilnius în Lituania.
Petro Poroşenko a anunţat sâmbătă, 28 mai, că i s-a refuzat ieşirea din ţară pentru o deplasarea pe care o avea programată. El a avertizat că o astfel de decizie riscă să rupă „armistiţiul politic” dintre puterea și opoziția de la Kiev. Poroșenko a precizat că dezbinarea clasei politice ar avea loc într-un moment dificil, în plină invazie a Rusiei, după cum relatează AFP.
„Există riscul ca prin această decizie autorităţile să fi rupt armistiţiul politic stabilit în vreme de război cu forţele de opoziţiei, ce reprezintă un pilon al unităţii naţionale în faţa agresiunii ruse”, a precizat serviciul de presă al fostului preşedinte, într-un comunicat.
Fostul președinte a încercat să iasă din țară în două rânduri și tot de atâtea ori a fost oprit la graniță, după cum a declarat deputatul a declarat Viktoria Syumar. Potrivit spuselor sale, Poroșenko nu ar fi prezentat toate documentele care i-au fost solicitate.
Programul lui Petro Poroșenko în străinătate
Conform serviciului său de presă, fostului şef de stat „i-a fost refuzată ieşirea din Ucraina” în condiţiile în care trebuia să ia parte la Adunarea parlamentară a NATO de la Vilnius. Conform biroului de presă, acesta primise „toate permisiunile formale pentru a părăsi ţara”, ca membru permanent al delegaţiei ucrainene.
De asemenea, în Lituania, la Vilnius, Poroşenko urma să poarte convorbiri cu preşedintele lituanian Gitanas Nauseda şi cu un grup de parlamentari lituanieni şi europeni. De la Vilnius, Petro Poroșenko urma să se deplaseze în Țările de Jos, la Rotterdam, pentru un summit al partidelor europene.
Armistițiu politic la Kiev, între putere și opoziție
După invazia rusă din 24 februarie, majoritatea forţelor politice de la Kiev au lăsat deoparte disputele şi s-au unit pentru a apăra ţara. Un număr de 11 partide politice considerate proruse au fost interzise la Kiev.
Între formațiunile care au acceptat acest armistițiu politic, se numără și partidul condus de Poroșenko, Solidaritatea Europeană. Aceasta este a doua cea mai mare formaţiune din parlament, care face parte din opoziţie. Acum, în condițiile în care i-a fost interzisă deplasarea în străinătate, fostul președinte Poroșenko amenință cu ruperea acestui armistițiu politic.
Petro Poroşenko, fost preşedinte între 2014 şi 2019, când a pierdut alegerile în fața actualului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski.