Însă anul acesta, Academia Regală Suedeză a reuşit să bată toate recordurile în privinţa ineditului opţiunii sale, provocând ceva mai mult decât o uriaşă surpriză. Adică stupoare (lăsând pe mulţi cu ochii-n soare?!). Aşadar, Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2016 a fost decernat lui Bob Dylan. Pentru?… Pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică, în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”.

Anunţul, care a făcut imediat înconjurul lumii, a provocat dezbateri fulminante în toate mediile, împărţind publicul de pretutindeni în două. De o parte, pasionaţii literaturii, care sunt scandalizaţi, considerând că Bob Dylan nu se ridică la nivelul unor nume de scriitori legitimați în mod cert să primească Premiul. De cealaltă parte, fanii popularului cântăreţ, care cred cu toată convingerea că versurile sale sunt mult mai mult decât simpla muzică: sunt idei, manifeste, proiecţii filosofice şi, prin urmare, opera lui Dylan aparţine şi genului literar.

Dacă însă amintim doar numele câtorva scriitori care așteaptă răbdurii, la rând, să fie băgați în seamă (Adonis, Oates, Ngugi, DeLillo, Hurakami, Pynchon, Roth sau Amos Oz) ori că alţii, precum Marcel Proust, Franz Kafka, Ezra Pound, Virginia Woolf, Jorge Luis Borges, Julio Cortàzar sau Umberto Eco, au murit şi – vorba lui Cărtărescu, „n-au apucat să dea mâna cu regele Suediei”, atunci poate e de înţeles stupefacţia provocată de decizia de la Stockholm.

Altfel, pe când banda desenată va înlocui tabloul?….