Un milionar din Cluj a divorțat în secret. Fosta soție îi aduce acuzații grave
- Andreea Vlad
- 26 iulie 2023, 15:44
Simion-Andrei Mureșan, unul dintre cei mai discreți milionari ai României, a divorțat în secret de soția sa.
Simion-Andrei Mureșan, unul dintre cei mai discreți milionari ai României, fondator al Electrogruop SA din Cluj, a divorțat după 17 ani de căsătorie. Numit, în cercurile de apropiați, ”stăpânul fibrei optice”, acesta este acuzat de fosta sa parteneră de viață că a influențat convenția de partaj în așa fel încât să păstreze 95% din averea de peste 40 de milioane de euro.
Luptă acerbă în tribunale
De peste 6 ani, foștii soți au dus o luptă aprigă dusă în fața instanțelor de judecată. Protagoniștii sunt celebrul milionar clujean Simion-Adrian Mureșan și Nicoleta Ramona Mureșan. Cei doi au încheiat o convenție de partaj, atacată, după un an, de fosta soție a milionarului.
Tribunalul Cluj i-a dat dreptate acesteia, dar procesul a ajuns la Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde omul de afaceri a avut câștig de cauză.
Mariajul celor doi era tot mai tensionat în ultimii ani. Nicoleta-Ramona ar fi fost controlată permanent de soț și obligată să prezinte chitanțe și facturi pentru orice. Au existat inclusiv momente de agresiune fizică. Milionarul ar fi îndepărtat-o, încetul cu încetul, de cercul său de prieteni, menținând-o pe partenera de viață într-o stare de dependență financiară.
În anul 2016, s-au despărțit amiabil și, în fața notarului, s-a decis partajul averii de peste 40 de milioane de euro. Cei doi soți duceau deja o viață separată, numai că, potrivit Gândul, omul de afaceri a dorit ca în societate să fie păstrate aparențele.
Apropiații celor doi foști soți susțin că Simion-Adrian Mureșan nu a renunțat la relații extraconjugale, cu toate că fusese surprins de soție de mai multe ori. Milionarul a încercat să își convingă soția că nu ar avea niciun drept asupra bunurilor comune, acumulate de-a lungul a aproape 20 de ani de mariaj.
I-a oferit fostei soții bani și apartamente pentru a renunța la partaj
Simion Mureșan i-ar fi promis Nicoletei că îi va oferi o sumă de bani, plus 4 apartamente în Cluj. Trei dintre ele erau neintabulate și în litigiu, iar milionarul a promis că va suporta toate costurile. Omul de afaceri și-ar fi asumat și plata pensiei de întreținere pentru cele două fiice ale cuplului, precum și cheltuielile de școlarizare ale acestora.
Soția neavând cunoștințele juridice necesare, ar fi fost convinsă că e maximum ce poate primi în urma partajului. Notarul ales chiar de omul de afaceri i-ar fi confirmat că milionarul are dreptate.
Însă la scurt timp Nicoleta-Ramona ar fi aflat că notarul a cumpărat un imobil de la omul de afaceri, cu 580.000 de euro. Era apartamentul oferit fostei soții, dar pentru suma de 700.000 de euro. Aceasta a bănuit că între notar și soțul său a existat o înțelegere prealabilă referitoare la condițiile partajului.
Notarul era complicele lui Simion Mureșan
După o perioadă aceasta ar fi făcut demersuri pentru o renegociere, dar milionarul nu a fost de acord. Ulterior a ieșit la iveală și informația că între omul de afaceri și familia notarului exista o relație de prietenie.
Pus în fața acestor acuzații, milionarul clujean Simion Mureșan a precizat că, de-a lungul timpului, a fost responsabil cu asigurarea bugetului familiei. Omul de afaceri a contestat și afirmația conform căreia îi cerea soției sale bonuri, chitanțe și facturi pentru toate sumele cheltuite, arată sursele Gândul.
Din convenția de partaj au dispărut obiecte de artă de sute de mii de euro
Într-un final, milionarul Simion Mureșan ar fi declarat tranșant că toate acuzațiile fostei soții sunt false. Acesta a menționat că, în perioada de reflecție acordată de notar, ar fi fost împreună cu partenera de viață în două vacanțe. După divorț a continuat să achite polițele CASCO și RCA ale mașinilor fostei soții.
Totuși, fosta soție a acuzat faptul că, din convenția de partaj,au dispărut activele unor societăți deschise în străinătate, dar și obiecte de artă de mare valoare. Este vorba despre tablouri, desene, sculpturi și alte obiecte de sute de mii de euro, care nu au fost trecute în convenția de partaj atacată de Nicoleta-Ramona Mureșan.