Un miliardar german și-ar fi înscenat moartea pentru a se muta la Moscova. O femeie i-a luat mințile
- Bianca Ion
- 19 aprilie 2024, 17:48
Cu toate că pare un scenariu desprins din filme, un miliardar de origine germană și-ar fi orchestrat propria moarte pentru a trăi în Moscova, alături de amanta sa. Omul a fost declarat oficial decedat în 2021, la trei ani după ce dispăruse în Alpii elvețieni.
Miliardarul a fost văzut ultima oară în 2018
Karl-Erivan Haub avea 58 de ani când a dispărut. Bărbatul deținea dublă cetățenie - germană și americană și a fost director general al gigantului german Tengelmann Group.
Ultima dată a fost văzut în dimineața zilei de 7 aprilie 2018, îndreptându-se spre teleschi, iar dispariția sa a fost raportată în dimineața următoare, după ce nu s-a întors la hotelul din stațiunea elvețiană Zermatt, unde era cazat.
Operațiunea de căutare a miliardarului a fost oficial anulată în octombrie 2018, iar trei ani mai târziu, în mai 2021, Karl-Erivan Haub a fost declarat oficial decedat de către tribunalul districtual din Köln, orașul său de reședință. Decizia a fost luată pe baza mai multor probe prezentate în instanță de către soția magnatului, frații săi și compania pe care o deținea.
După dispariția fratelui său, miliardarul Karl-Erivan Haub, Christian Haub, fratele mai mic, a fost numit CEO al Tengelmann. În mai 2021, el a semnat o declarație sub jurământ că nu deține informații care să sugereze că fratele său dispărut ar fi în viață.
Un miliardar german și-ar fi înscenat moartea pentru a se muta la Moscova
Conform Zeit Online citată de Newsweek, Christian Haub, fratele miliardarului, este acum investigat de autoritățile din Köln pentru acuzații de fals în declarații. Se pare că, în ciuda declarației date în 2021, acesta este suspectat că ar fi avut dovezi solide care sugerau că fratele său ar putea fi în viață.
Conform procurorilor, nu există suficiente probe care să ateste că miliardarul Karl-Erivan Haub este în viață, astfel că nu se iau în considerare acțiuni pentru anularea certificatului de deces, iar fratele omului de afaceri afirmă că nu a oferit declarații false.
Cazul a fost redeschis, după o investigație jurnalistică
După ce o echipă de jurnaliști de la postul RTL a investigat dispariția lui Karl-Erivan Haub și a depus o plângere penală în mai 2023, ancheta în acest caz a fost redeschisă, aceștia sugerând posibilitatea că miliardarul și-ar fi putut înscena propria moarte.
Conform jurnaliștilor, există presupuneri că evenimentele ar fi legate de o rusoaică mai tânără decât miliardarul, cu conexiuni în serviciile secrete ruse. Potrivit acestora, femeia ar fi Veronika Ermilova, care a lucrat pentru o agenție de organizare de evenimente, iar Karl-Erivan Haub ar fi avut o viață dublă secretă alături de ea.
„Există indicii puternice că el ar fi putut să-și însceneze dispariția și cel puțin o parte din familia lui știa acest lucru, dar au păstrat acest secret față de autoritățile din Köln”, a declarat jurnalista de investigații Liv von Boetticher, care a făcut parte din echipa RTL.
Boetticher a declarat că ea și echipa sa au investigat rezultatele cercetării jurnalistice pe parcursul a trei ani și speră că procurorul va iniția o anchetă oficială pe baza ceea ce ei consideră a fi dovezi concludente.
„De asemenea, am informat Tribunalul Districtual din Köln în 2021 cu privire la îndoielile noastre puternice cu privire la moartea domnului Haub. Pasul depunerii unei plângeri penale împotriva lui Christian Haub în mai 2023 este cu siguranță neobișnuit, dar am considerat că este ultima soluție pentru a iniția oficial o investigație în scopul clarificării dispariției misterioase a lui Karl-Erivan Haub”, a mai spus ea.
Miliardarul surprins de jurnaliști în Moscova
Jurnalista care s-a ocupat de investigație susține că în toamna anului 2022 a obținut fotografii care sugerau că miliardarul german ar fi fost în Moscova în februarie 2021. „Din cunoștințele mele, aceste fotografii erau și în posesia lui Christian Haub în momentul în care a dat o declarație sub jurământ la tribunalul districtual din Köln, în mai 2021, că nu avea nicio dovadă că fratele său era încă în viață”, a spus ea.
De asemenea a adăugat că miliardarul a avut multiple convorbiri telefonice cu presupusa sa amantă înainte de dispariție și că aceasta avea legături cu FSB.
„Au existat investigații în Rusia... Există o înregistrare care arată că anchetatorii au presupus că Haub se afla în Rusia și, de asemenea, au spus că ar putea obține o fotografie cu el pentru 100.000 de euro”, a mai spus jurnalista. Un alt factor pe care l-ar fi determinat pe miliardar să se mute în Moscova are legătură cu mediul de afaceri afaceri dinn această țară și dificultățile pe care le-ar fi întâmpinat în Occident odată cu această decizie.