Un medicament des consumat de români poate să schimbe senzația de frică

Un medicament des consumat de români poate să schimbe senzația de fricăParacetamol. Sursa foto: Arhiva EvZ

Potrivit unui studiu medical, banalele pastile de paracetamol pot modifica modul în care frica este percepută în rândul oamenilor. Pe lângă faptul că vindecă migrenele, acetaminofenul, substanța activă din paracetamol, poate modifica modul în care oamenii resimt frica.

Consumul de paracetamol pot modul în care oamenii percep frica

Un studiu din 2020 indică faptul că Tylenolul, Panadolul sau pastilele cu paracetamol pot modifica comportamentul uman astfel încât aceștia să-și asume mai multe riscuri. Medicii au măsurat modificările comportamentale generate de consumul medicamentelor comune eliberate fără rețetă.

În anumite condiții, consumul de paracetamol îi poate determina pe oameni să nu mai resimtă emoțiile negative. Neurologul Baldwin Way de la Universitatea de Stat din Ohio a precizat că oamenii nu se mai simt la fel de speriați iau paracetamol.

paracetamol

Medicamente. Sursa foto. EVZ

Studiul făcut pe studenții americani

„Având în vedere că aproape 25 % din populația din SUA ia paracetamol în fiecare săptămână, percepția redusă a riscurilor și creșterea asumării riscurilor ar putea avea efecte importante asupra societății", a explicat neurologul american.

Constatările vin în contextul în care un număr tot mai mare de cercetări arată faptul că efectele paracetamolului nu constau doar în vindecarea durerilor de cap, ci „amorțesc” stimulii care percep sentimentele dureroase.

Pentru moment efectele sunt minore. Iar concluzia medicală este una ipotetică. Cu toate acestea, efectele sunt demne de a fi luate în considerare, în condițiile în care pastilele de paracetamol sunt cele frecvente în SUA.

paracetamol

Medicamente. Sursa foto: Arhiva EvZ

Studenții care au luat paracetamol și-au asumat mai multe riscuri

Cercetării au ajuns la această concluzia după ce au făcut un experiment cu 500 de studenți. Echipa medicală a cuantificat modul în care o cantitată mică de paracetamol, 1000 de mg, distribuită aleatoriu participanților la studiu a modificat comportamentul de asumare a riscurilor.

Pentru a-și duce la bun sfârșit experimentul, cercetătorii au folosit și faimosul efect placebo. Participanții au umflat un balon, iar cu fiecare suflu au fost recompensați cu bani virtuali. Baloanele trebuiau umflate până la momentul în care acestea s-ar fi spart.

Cei care nu și-au îndeplinit misiunea au rămas fără recompense. În orice caz, rezultatele cercetării au arătat că studenții care au luat paracetamol și-au asumat mai multe riscuri, spre deosebire de cei care au fost păcăliți de placebo, potrivit publicației sciencealert.