Un lucru mai puțin știut despre Ion Dichiseanu. Întâmplarea teribilă care i-a marcat copilărila

Un lucru mai puțin știut despre Ion Dichiseanu. Întâmplarea teribilă care i-a marcat copilărila

La nouă ani, Dichi a trecut prin momente cumplite, care aveau să-i schimbe fundamental viața. a fost închis, împreună cu toată familia, într-un lagăr din Salzburg

În general vesel, jovial, bonom, actorul Ion Dichiseanu, care a încetat din viață azi, la 87 de ani, nu a prea vorbit în public despre momentele dramatice care i-au marcat viața.

La 9 ani, a avut însă parte de o întâmplare teribilă:

”Eu și familia mea am fost luați prizonieri de către nemți și duși la Salzburg, într-o fabrică de bere pe care o transformaseră în lagăr. Clădirile erau bombardate, mâncam cu rândul, mâncare de la cazan. Fiind străini, nu aveam voie să mergem în adăposturile din munți. Au murit mulți oameni atunci, în urma bombardamentelor. Am stat un an închiși, până ne-au eliberat americanii. Țin și acum minte acele momente. Apoi, la 12 ani, după ce a murit mama, iar tata s-a îmbolnăvit, a trebuit să muncesc pentru a mă putea întreține. Am urmat și o școală profesională metalurgică, la Galați. După doi ani, m-am dus la sora mea, care locuia în București”, avea să povestească actorul precizând că preferă să nu vorbească despre acele momente care i-au zguduit lumea lui de copil.

Ion Dichiseanu s-a deschis într-un interviu excepțional realizat de Evenimentul Zilei.

Cum l-a descris regretatul ziarist Mihnea Petru Pârvu?

A murit Ion Dichiseanu

Ion Dichiseanu a murit la 87 de ani

„Are stil. Un ștaif anume. Se îmbracă precum un lord englez. A sucit mințile, la propriu, la sute de femei. Modul în care soarbe din paharul de whisky și în care pufăie din țigara de foi te întoarce în timpul în care bărbații erau bărbați și femeile doar femei. Un veritabil dandy

Cum e să fii un june-prim la 86 de ani? Ion Dichiseanu vântură din mână de parcă ar avea în loc de degete un evantai. Râde: „Eu n-am vârstă… Am mai spus-o. Când vine o «pisicuță» să-mi ia un interviu spun că am făcut un aranjament cu Florin Piersic și ne-am aruncat «buletinele». Povestește, cu o voce baritonală, gravă, că atunci când a fost în Mexic a avut parte de o întâmplare frumoasă, semnificativă: „Un mare regizor mexican mi-a zis, în ’78, că un bărbat are trei vârste. Eu, curios… Și el zice, simplu: «Una e din acte, alta biologică și a treia e cea pe care ți-o dă femeia»”. Completează, zâmbind: „Nu știu dacă se citește, pe fața mea, ce stil de viață am dus”.

Ne puteți urmări și pe Google News