Un jurnalist american, acuzații grave pentru Simona Halep. „Victoria de la Wimbledon, dubioasă”
- Simona Suciu
- 1 noiembrie 2022, 16:36
Un jurnalist american sugerează că Simona Halep ar fi putut fi dopată în 2019, când învins-o fără drept de apel pe Serena Williams, la Wimbledon.
El a lansat acuzații grave, fără însă să aibă vreo dovadă în acest sens, în afară de supărarea fanilor sportivei americane.
Un jurnalist american sugerează, într-un articol, că Simona Halep ar fi fost dopată când a invins-o pe Serena Williams, în finala de la Wimbledon . „Fanii Serenei fierb și de acum se ridică serioase semne de întrebare în privința victoriei lui Halep, în finala Wimbledon 2019. Acel eșec suferit de Willimas a ținut-o la o victorie distanță de egalarea recordului deținut de Margaret Court în ceea ce privește trofeele majore.
Când Halep a învins-o pe Williams în finala de la Wimbledon, scor 6-2, 6-2, acesta a fost cel mai dur eșec suferit de Serena într-o finală de Grand Slam, începând din 1999. Iar ce se întâmplă acum cu Halep te face să ridici din sprâncene! Fanii Serenei simt că victoria Simonei din finala Wimbledon 2019 e una dubioasă, la fel ca întreaga ei carieră“, a scris cel care semnează Rhett Butler (numele unui personaj principal din romanul Pe Aripile Vântului) potrivit theshadowleague.com.
A reluat antrenamentele
Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv la roxadustat. Sportiva va afla, cel mai probabil, ce se va întâmpla cu viitorul ei în tenis abia anul viitor. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va da verdictul final la începutul anului 2023. Până atunci, Halep nu poate juca într-un meci oficial.
În ciuda suspendării provizorii, Simona Halep şi-a reluat pregătirea. Sportiva merge, momentan, la sala de forţă. Românca va participa la o competiţie demonstrativă în Africa de Sud, programată în luna noiembrie.
Mai multe ipoteze
Simona Halep a primit mai multe mesaje de susținere după ce a fost făcută publică informația că a fost acuzată de dopaj. În același timp, jucătoarea de tenis a precizat că va lupta pentru a-și demonstra nevinovăția.
Între timp au apătut noi variante cu privire la modul în care roxadustatul ar fi ajuns în organismul ei. Directorul general al Federației Române de Tenis, Răzvan Itu spune că este posibil ca substanța interzisă să fi ajuns în organismul Simonei Halep prin intermediul unor alimente contaminate.
Se vorbește însă și despre un sabotaj, iar tot mai multe persoane din lumea sportului arată cu degetul spre staff-ul annrenorului franzez al Simonei Halep. Patrick Mouratoglou a evitat să comenteze subiectul în primele zile după anunțul de dopaj. Apoi a postat o declarație de susținere pentru jucătoarea de tenis.