S-a aflat perioada în care Simona Halep își va primi verdictul. Sportiva și-a reluat antrenamentele

S-a aflat perioada în care Simona Halep își va primi verdictul. Sportiva și-a reluat antrenamentele

Simona Halep a fost suspendată provizoriu. Jucătoarea de tenis a fost depistată pozitiv la roxadustat în urma unui control anti-doping desfășurat la US Open 2023. Sportiva așteaptă verdictul în cazul său.

Simona Halep va afla, cel mai probabil, ce se va întâmpla cu viitorul ei în tenis abia anul viitor. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va da verdictul la începutul anului 2023. Până atunci, Halep nu poate juca într-un meci oficial.

În ciuda suspendării provizorii, jucătoarea de tenis şi-a reluat pregătirea. Sportiva merge, momentan, în sala de forţă. Românca va participa la o competiţie demonstrativă în Africa de Sud, programată în luna noiembrie. De asemenea, dubla câștigătoare de Grand Slam ar putea juca la Johannesburg.

Simona Halep riscă până la patru ani de suspendare

ANAD, Agenția Națională Antidoping, a explicat că roxadustat este o „substanţă nespecifică”. În acest context, Simona Halep nu poate primi o suspendare mai mică de 12 luni, indiferent care sunt circumstanțele atenuante. În cazul în care se va dovedi că sportiva din Constanța a încălcat intenționat lista cu substanțele interzise impuse de Agenția Mondială Antidoping (WADA), perioada de suspendare este de patru ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, un aspect care nu este în favoarea Simonei Halep este că un caz care implică o substanță nespecifică (precum este roxadustat) este presupus intenționat. Totuși, se face excepție în cazul în care sportivul sau altă persoană poate stabili că nu a fost intenționat, notează RomâniaTV.

Simona Halep acuzată de dopaj

Simona Halep a primit mai multe mesaje de susținere după ce a fost făcută publică informația că a fost acuzată de dopaj. În același timp, jucătoarea de tenis a precizat că va lupta pentru a-și demonstra nevinovăția.

În acest context, fostul număr 1 WTA a afirmat că „Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea. De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile în care am fost educată”.