După un tipic strict românesc, foarte bine reflectat în zicala „la noi, orice minune ține doar trei zile”, suntem obişnuiți ca, după expirarea acestui termen, să uităm ceea ce ne-a minunat, adică, ceea ce ne-a emoționat, fie în sens negativ, fie în sens pozitiv. În cazul a ceea ce se numește Scandalul Dezinfectanțior ar fi, însă, un mare păcat. Să vedem de ce!

La aflarea veștii că o firmă care aprovizionează spitalele din România cu dezinfectanți diluează drastic, cu bunăștiință, produsele livrate, opinia publică a luat foc. Pe bună dreptate, însă, doar până la un punct. Nimic nu este mai scump omului decât sănătatea! Drept pentru care, de la informația inițială și imaginea morții care pândește din fiecare ungher de spital nu a mai fost decât un pas. Ca un fitil care arde cu o viteză mai mare decât poate ochiul omenesc urmări, scandalul a evoluat paroxistic, în doar câteva zile. „Spitalele sunt poligoane ale morții”, „moartea poartă halat alb”, „medicii sunt autorii unui genocid”, “doctorii au pe conștiință șaizeci de mii de morţi”, au fost doar câteva dintre reperele care au inundat toate canalele media. O știe oricine are idee, una oricât de vagă, în materie de comunicare: apelul la analiză lucidă, în astfel de momente, are tot atâția sorți de izbândă, cât are și încercarea de a opri o avalanșă cu pieptul. Drept pentru care, asemenea scandaluri se sting de la sine, la fel ca și o avalanșă, se opresc singure, atunci când își pierd energia, dar doar după ce au ras totul în cale.

De aceasta dată, însă, ar fi mare păcat să avem de a face cu un asemenea deznodământ. Asta, din două motive. Primul, corpul medical românesc ar rămâne cu o gravă și absolut nemeritată anatemă. Al doilea, s-ar pierde o extraordinar de mare șansă ca în sistemul de sănătate să se spună unor lucruri pe nume și, astfel, să apară premisele unor schimbări reale, atât în folosul bolnavilor, cât și al celor care lucrează în sistem.

În consecință, ne-am adresat unor medici, specialişti în domenii medicale confruntate în cel mai înalt grad cu infecțiile, cu rugămintea de a explica cititorilor noştri, clar și pe înţeles, tot ceea ce ei știu și cred despre acest scandal și, mai ales, care este părerea lor despre ceea ce trebuie făcut, pentru ca urmările valului de is-terie să fie benefice. Au acceptat și au dat curs cererii noastre solicitându-ne, însă, să rămână în anonimat. Nu, nu de frică, nu din lașitate, ci pentru că, citez din spusele unuia dintre ei: “s-au evidențiat destui dintre colegii noștri pe seama a fel de fel de nenorociri, pe seama a fel de fel de scandaluri, n-o să facem și noi același lucru, nu este important să ni se consemneze numele, ci să arătăm fără vreun interes ceea ce noi, neîntrebații, credem”.

Astăzi, primul episod.

Rată de 0% la nosocomiale nu există nicăieri în lume

Să începem cu nosocomialitatea, un subiect pe buzele tuturor în ultima vreme, despre care observăm că toată lumea pretinde să știe câte ceva.

Infecțiile și statisticile

Infecția nosocomială este acea infecție care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital și care se supra-adaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecțiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Cel mai adesea, infecțiile nosocomiale se manifestă clinic pe parcursul internării, dar este posibil să se manifeste și după externare. În patologia infecțioasă generală – din toată lumea - rata acestor infecții este de 5-20% în secţiile obişnuite şi de 28-30% în serviciile de reanimare, secţiile care tratează pacienți imunosupresaţi. Nicăieri în lume nu există o rată de infecții nosocomiale de 0%. Spunem asta, deoarece există riscul în România actuală, ca orice infecție aparută în spital, în condiții de respectare a regulilor de asepsie europene, să declanșeze reacții în lanț absurde și dezvoltate de contextul isteriei naționale.

Multirezistența la antibiotice

Aceste infecții sunt responsabile de 70% dintre decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală. Infecțiile nosocomiale sunt de obicei severe, deoarece sunt implicați germeni de spital multirezistenți la antibiotice și afectează persoane tarate, cu diverse deficiențe de organ sau imunodeprimați. A

vând în vedere că nu doar dezinfectantele sunt implicate, poate că este momentul să vorbim despre toate deficiențele din sistem, în încercarea de a lămuri populația, care răspunde emotiv la toată această isterie mediati-că, și spune: „Un genocid produs de medici!”. Are cineva vreo idee, despre ceea ce este sub toată această isterie?

Să le luăm pe rând și să vorbim și despre consecințele asupra populaţiei și asupra sistemului sanitar, pe care le va determina acest teatru mediatic pus în scenă de televiziuni și jurnalişti sportivi, deveniți peste noapte eroi naționali, fără să fi trăit niciodată măcar 30 ore într- un spital, de gardă printre urgenţe, sacrificindu-și liniștea, familia și sănătatea psihică, pentru un salariu de 300-400 euro pe lună. Să le abordăm, deci, pe rând, deoarece s-au spus mult prea multe lucruri eronate în ultimele zile.

Testarea concentrației dezinfectanților sau urmărirea eficienței lor „în teren”

Nicăieri în lume nu se testează concentrațiile dezinfectanților, nici de către medici, nici de către managerii de spital, ci se urmăreşte eficiența lor. În toate spitalele din România există sau ar trebui să existe epidemiologi (vom explica mai târziu de ce „ar trebui” și nu sunt) care să fie obligaţi să recolteze probe de pe secții. Primul ministru ar trebui să își concentreze atenția în acest moment pe aceste rapoarte din anii trecuți și pe rezultatul acestora. Probabil că DSP-ul a centralizat aceste rapoarte și atunci este simplu de analizat ce măsuri s-au luat și dacă ele au foste cele potrivite. Testăm noi, șoferii, cumva benzina pe care o punem în mașină, să vedem dacă are cifra octanică adecvată? Sau este important că merge maşina? Testăm noi, consumatorii, alimentele pe care le consumăm, ca să vedem ce conțin? Testăm noi, bolnavii, medicamentele pe care le înghițim, ca să vedem dacă într-adevar conțin ceea ce scrie pe etichetă? Cu siguranţă, nu! Există instituții abilitate care sunt obligate să facă asta și care trebuie trase la răspundere când nu o fac.

Rapoartele DSP, cele mai importante!

DSP-ul este obligat să controleze aceste rapoarte ale fiecărui spital. Ei sunt responsabili cu verificarea și luarea de măsuri, ei trebuie să se sesizeze atunci când rata deceselor într-un spital este mai mare decât cea raportată în literatură. Am contactat un şef DSP din provincie și l-am întrebat de ce nu au venit cu o declarație oficială la această problemă, care îi privește în special pe ei. Mi-a spus că nu au fost lăsați să facă acest lucru de către cei din Ministerul Sănătății - înţeleg din alte surse, că acest lucru nu ar fi posibil, câtă vreme se desfașoară o anchetă penală.

În acest context, prezentat anterior, nu înţelegem de ce sunt prezentați medicii drept vinovaţi pentru genocid, aşa cum s-a spus. Trebuiau medicii să se sesizeze și să ducă aceste produse la laboratoare, pentru a le fi testată compozitia – unde în lume se face aşa ceva?

Se dă vina pe medici și pe managerii de spital, cum că ar fi știut și că nu ar fi făcut nimic. Unii dintre medici, din motive bizare, povestesc despre „câți oameni ar fi salvat, dacă ar fi știut”. Aceștia ar trebui să fie luați serios la întrebări - diagnosticul de infecție nosocomială presupune raportare și luare de măsuri de catre instituțiile abilitate. Ar fi interesant să vedem câte astfel de raportări s-au făcut de către medicii care acum sunt cei mai mari detractori ai medicilor. Ce măsuri de prevenţie au luat aceștia?

Aceiași medici vorbesc despre „bacteriile care se ascund printre halatele albe” și ne întrebăm dacă această metaforă nu intoxică letal un sistem deja cu detresă pluriorganică. Încă nu înţelegem cum de apar în față doar anumiți medici și cum alții, care au și ei puncte de vedere firești și coerente ne spun că nu au beneficiat de același drept. Oare nu sunt lăsați să vorbească decât cei care trebuie să vorbească, doar cei dispuși să spună ceea ce trebuie să spună?

Ieftin înseamnă, în general, prost!

Citim în raportul efectuat de către Ministerul Sănătății, din decembrie 2015, cel cu infecțiile nosocomiale, că epidemiologii fac recomandări pe care managerii nu le pot aplica din rațiuni economice. Credem că trebuie pornit de la aceste raportări, dar așa ajungem probabil, din nou, la subfinanțarea sistemului, la sifonarea banilor din sistem și la alte chestiuni vehiculate în media în ultimul timp și, probabil, nu se dorește revelarea unor astfel de realități, altfel notorii. Ar trebui, însă, verificat dacă aceste rapoarte există cu adevărat, dacă propunerile epidemiologilor există și, acolo unde există, de ce nu au fost implementate și respectate de către manageri. Abia atunci vom ști care sunt adevărații vinovati, scăzând astfel presiunea de pe cei care au luat măsurile de prevenție împotriva infecțiilor nosocomiale și care găsesc acum nedreaptă această isterie generalizată, în care toți sunt băgați în aceeași oală.

FOTO: Produsele Hexi Pharma au declanșat un scandal care s-ar putea dovedi, până la urmă, benefi c sistemului de sănătate

Există numeroși manageri de spital care spun că au fost obligați de lege să achiziționeze prin licițatii produsele cu preţul cel mai mic. Care este, deci, vina medicilor şi a managerilor, dacă astea erau regulile? Pentru unul dintre produsele dezinfectante, care nu conține iod, nu s-a găsit înlocuitor. Drept urmare, o groază de chirurgi nu mai vor să intre în sală, deoarece au făcut alergii la produsele cu care s-a făcut înlocuirea. Asta, ca să nu mai vorbim de faptul că raportul de analiză al ICECHIM, instituție neacreditată, ar putea fi contestat, deoarece reglementările lipsesc, așa cum recunoaște chiar premierul. Acreditarea ICECHIM este încă în curs, între timp produsele au fost retestate în străinătate (testare care durează două săptămâni). Cum puteau medicii și managerii să testeze aceste dezinfectante, dacă nici măcar acum nu avem un laborator acreditat să facă asta?

La controalele anterioare, au fost zeci de etichete greșite, probabil, nu toate de la Hexi. A verificat cineva toate companiile producătoare? Înţelegem că DSP-ul a sesizat încă de acum doi ani că produsele Hexi ar fi fost neconforme și nu este de înteles de ce nu s-au luat măsuri, încă din momentul identificării neregulilor.

A treia variantă, nu există!

Dacă este doar problema Hexi, atunci doar cei de acolo pot fi vinovați, dar dacă sunt și alte companii în aceeași situație, ar trebui știut și incriminat și acest aspect. De ce nu s-a publicat o listă cu firmele care produc acele produse raportate a avea etichete greșite? Cine îi acoperă pe ceilalți?

Pe de altă parte, eficacitatea soluţiei diluate a fost testată? Despre confuzia între „diluat de 2.500 ori” și „diluat cu 25%” nici nu are rost să mai vorbim. Bun, produsele nu conțineau ce scrie pe etichetă, dar o testare a eficienței soluției diluată ar fi fost obligatorie, pentru stabilirea consecințelor diluării. Dacă dezinfectarea s-a făcut cu apă „chioară”, cum de rata mortalității nu a fost de 100%?

Așa cum s-a anunțat public, SRI-ul spune că a informat despre aceste nereguli din sistem, iar președintele țării, CSAT-ul, pot cere o investigație, așa cum același lucru îl pot face și comisiile parlamentare de specialitate. Astfel, s-ar afla cu certitudine care dintre miniștri, premieri și președinti au avut informații și de ce au lipsit măsurile, sau s-ar afla de ce minte SRI-ul. A treia variantă nu există!