Un lider PSD vede un mister în spatele amenzilor colosale date în starea de urgență

Un lider PSD vede un mister în spatele amenzilor colosale date în starea de urgență

Ștefan Radu Oprea, fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, susține că amenzile date în perioada pandemiei nu sunt altceva decât o taxă mascată.

„Au introdus taxări noi, că amenzile care au fost aplicate pentru mai mult de 300.000 de români şi care au o valoare incredibilă de peste 600 de milioane de lei reprezintă o nouă taxă, pentru că a depăşit valoarea, de exemplu, a impozitului pe profit pe primul trimestru. Deci e o taxă mascată a Guvernului”, este de părere Radu Oprea.

Oprea, reacție ca urmare a declarațiilor lui Cîțu

Perspectivele de venituri bugetare pentru lunile următoare venite din declaraţiile companiilor sunt mai mari decât era de aşteptat, însă acest lucru este insuficient, deoarece cheltuielile bugetare, în special cele pentru sănătate, au crescut foarte mult, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pe partea de venituri: în martie au fost venituri mai mici cu aproape 10 miliarde de lei, dar acele venituri sunt măsuri pe care le-a luat acest Guvern: am injectat mai mulţi bani prin rambursare de TVA, amânări de plată, de impozite, etc. Acele măsuri au dat rezultate, acele măsuri plus măsurile fiscale luate - bonificaţiile pentru plata impozitului pe profit pentru întreprinderi - şi am depăşit încasările anului trecut în aprilie 2020, deci am încasat mai mult decât anul trecut.

Bineînţeles, este un lucru bun, dar asta nu înseamnă că situaţia este roză, că situaţia este perfectă: încasăm mai bine, avem rezultate, dar în acelaşi timp au crescut cheltuielile. Cheltuielile au crescut foarte mult, cheltuielile pentru sănătate au crescut, deficitul pentru anul acesta creşte cu 3 puncte procentuale. De aceea încasările sunt mai bune ca anul trecut, avem rezultate, dar ele trebuie să fie mult mai bune, ca să nu avem problemele pe viitor”, a afirmat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a adăugat că declaraţiile de plată transmise de companii indică faptul că veniturile la buget vor fi colectate şi în lunile următoare.