Un fost deputat PSD vrea din nou în politică, deşi este condamnat definitiv. S-a aflat în Moldova

Un fost deputat PSD vrea din nou în politică, deşi este condamnat definitiv. S-a aflat în Moldova

În ciuda faptului că este dondamnat definitiv în România la închisoare cu executare, fostul deputat PSD Cristian Rizea forţează revenirea în politică şi a dezvălui că va candida pentru un mandat în Parlamentul Republicii Moldova.

Un fost deputat PSD vrea din nou în politică deşi este condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență şi spălare de bani. Astfel, Cristian Rizea a iniţiat vineri demersurile necesare pentru a candida la un loc de deputat în Parlamentul de la Chişinău.

Fostul social-democrat care a condus organizaţia PSD în Sectorul 5 a subliniat că va reuși să adune semnăturile necesare. Conform presei din Republica Moldova, planul său este simplu şi are în prim-plan combaterea abuzurilor.„Respect legea și mergem mai departe alături de cetățenii Republicii Moldova. Voi reuși într-o lună să adun toate semnăturile. Alături de mine sunt oamenii simpli care au suferit abuzuri din cauza acestui sistem mafiot controlat de Dodon și Plahotniuc.

Calea Moldovei este drumul european. Dacă ajung în Parlament voi susține toate proiectele legislative promovate de PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate) și Maia Sandu”, a declarat fostul deputat, conform jurnaliştilor moldoveni. La 14 mai, candidații pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova sunt așteptați la sediul Comisiei Electorale Centrale pentru depunerea documentelor necesare înscrierii în cursa electorală.

Un fost deputat PSD vrea din nou în politică

Există şi un termen-limită, stabilit pentru data de 11 iunie 2021. Amintim că alegerile legislative anticipate din Republica Moldova au fost convocate în data de 11 iulie, după ce preşedinta Republicii, Maia Sandu, a dizolvat Parlamentul. La sfârşitul anului trecut, Rizea a fost închis de autorităţile de peste Prut, dar a fost eliberat la 2 mai. Autoritățile de la Chișinău au transmis că l-au eliberat pentru că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova în vederea extrădării.

La 6 noiembrie 2020, fostul deputat al PSD a fost arestat pentru 18 zile de magistrații de la Judecătoria Chișinău. Ulterior, perioada de arest a fost prelungită succesiv. Ministerul Justiției din România a trimis pe 4 noiembrie 2020 o cerere de extrădare. Rizea a fost condamnat definitiv în martie 2019 de magistraţii Înaltei Curţi de Casație şi Justiție (ÎCCJ). Politicianul a primit 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani şi influențarea declarațiilor.

Cristian Rizea

Iniţial, Rizea nu a putut fi găsit pentru a fi încarcerat. Ulterior, el a apărut în Republica Moldova şi a reușit să obțină cetățenia moldovenească. Pentru acest demers, el nu a spus autorităților de la Chișinău că are calitatea de condamnat. În scurta calitate de cetățean moldovean, Rizea a preluat numele Mihai Cristian Luigi. Prin decretul președintelui Republicii Moldova din 2 noiembrie 2020, lui Rizea i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova, dar avocaţii lui au contestat decizia.

Rizea a fugit din România după condamnare

„Dumnezeu a vrut să ies odată cu învierea Domnului. Cu toate că din 18 ianuarie trebuia să fiu pus în libertate, deoarece nu pot fi extrădat. Cei care stau în spatele arestării mele sunt Igor Dodon și Plahotniuc. Eu sper ca totul să fie bine, în sensul că sper că justiția, până la urmă, să fie resetată aici în Republica Moldova, să nu mai existe acest sistem mafiot condus de Dodon și Plahotniuc. E un moment istoric.

Igor Dodon, care acum doi ani de zile negocia federalizarea Republicii Moldova... E o rușine pe obrazul Republicii Moldova. Voia să vândă țară. Acest om ar vinde pe oricine, și-ar vinde și mama pentru suma corectă. Veți vedea ce documente vor apărea. Venim cu probe și dovezi.

Cred că 'Spovedania lui Rizea', cu toată modestia, va face victime la alegerile din 11 iulie. Eu sper că oameni ca Igor Dodon sau Plahotniuc să nu mai ajungă niciodată în Parlament prin interpuși.

Zilele trecute, anumiți prieteni din serviciile secrete de la București au reușit să mă informeze că Vlad Pahoniuc şi Igor Dodon, nemulțumiți că nu au reușit extrădarea mea - sunt foarte nemulțumiți -. au hotărât răpirea mea pe modelul a ceea ce s-a întâmplat cu un judecător din Ucraina aici în Chișinău.

La ora aceasta, președintele Republicii Moldova cunoaște acest lucru: că se pune la care răpirea mea și ducerea mea în România”, a spus Cristian Rizea în data de 2 mai, conform Realitatea Plus.

foto: Răzvan Vălcăneanţu