Un elev de 18 ani din Timișoara a fost găsit mort în casă de mama sa. Participase la un majorat

Un elev de 18 ani din Timișoara a fost găsit mort în casă de mama sa. Participase la un majoratPoliția Română. Sursa foto: dreamstime.com

Un elev de 18 ani din Timișoara a fost găsit fără suflare sâmbătă după-amiază de mama sa, după ce participase la un majorat. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit IPJ Timiș.

Tânăr de 18 ani găsit mort de mama sa în locuința sa din Timișoara

La data de 13 decembrie 2025, în jurul orei 16:15, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați că un tânăr a fost găsit mort în locuința sa. La fața locului, oamenii legii au constatat că este vorba despre un tânăr de 18 ani, descoperit fără suflare de către mama sa care a alertat autoritățile.

Trupul neînsuflețit al băiatului nu prezenta urme de violență și a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara pentru efectuarea necropsiei. Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.

Băiatul participase la un majorat

Mama băiatului a spus polițiștilor că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiul său a participat la un majorat. În jurul orei 6:00, tânărul s-a întors acasă și i-a cerut mamei sale să-i pregătească o gustare, apoi s-a retras în camera sa pentru a se odihni.

Ambulanță

Ambulanță. Sursa foto: Pixabay

Mama băiatului a explicat autorităților că sâmbătă dimineața a plecat de acasă pentru treburile zilnice, lăsându-și fiul să se odihnească. Femeia le-a explicat polițiștilor că i-a lăsat gustarea fiului său în cameră și că, în jurul orei 16:00, s-a întors acasă, moment în care a mers să-și verifice fiul și l-a găsit fără suflare în camera sa.

Echipajul medical a constatat decesul băiatului

În jurul orei 16:00, mama tânărului s-a întors acasă și și-a găsit fiul fără suflare în cameră. Din gustarea pregătită de aceasta fusese luată doar o mușcătură. La fața locului au sosit polițiști și un echipaj medical, care au constatat decesul băiatului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.

Ne puteți urmări și pe Google News