Vine Apocalipsa! Nu sunt vorbele vreunui vrăjitor, cu predicția lui Newton. S-a descoperit acum

Vine Apocalipsa! Nu sunt vorbele vreunui vrăjitor, cu predicția lui Newton. S-a descoperit acum

Sfârșitul lumii este prevăzut cu exactitate în „Scrisoarea pierdută” a lui Isaac Newton care scoate la iveală date șocante despre Apocalipă.

Isaac Newton a prezis când se va termina lumea cu mai bine de trei secole în urmă şi totul stă scris în hârtiile pierdute şi găsite în pivniţa unui conte.

Isaac Newton a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician, astronom şi președinte al Royal Society. Newton a fost recunoscut la scară mondială ca unul dintre cei mai influenți oameni de știință din toate timpurile.

Cartea sa, „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, publicată în 1687, a pus bazele legilor mișcării și ale gravitației universale, despre care se spune că s-a inspirat privind cum cade un  măr dintr-un copac.

Newton era la fel de legat de latura religioasă ca și de cea științifică

Hârtiile recuperate, care au fost descoperite pentru prima dată în beciul casei care a aparţinut unui conte, dezvăluie că "Apocalipsa va sosi în 2060 şi va marca un nou început însoțit de războaie și catastrofe. Va fi începutul unei noi ere divine", spune marele om de ştiinţă.

În scrisoarea din 1704, care a fost prezentată pentru prima dată la Universitatea ebraică din Ierusalim, se arată că Newton s-a folosit de Biblie pentru a calcula datele exacte despre când se va declanşa sfârșitul lumii. El a afirmat că lumea se va încheia în 2060, adăugând: „S-ar putea să se termine mai târziu, dar nu văd niciun motiv să se termine mai devreme", notează Express.