Uniunea Europeană se află într-o uriașă criză de sistem, măcinată de forțe centrifuge, de interese divergente și de prejudecăți fatale.

Într-un articol publicat de Euractiv, având titlul „Europa, Franța, Germania – Zero Speranță?”, André Loeskrug-Pietri, directorul organizației Joint European Disruptive Initiative (JEDI), diagnostichează excelent apoplexia care a lovit UE.

Motiv pentru care îl și reproducem mai jos. Unde cred eu că se înșală autorul este că acesta consideră că se mai poate face ceva pentru reanimarea Uniunii. El vorbește despre necesitatea unei „Revoluții” la toate nivelurile pentru a reanima UE.

Or, în opinia mea, UE este deja moartă și îngropată. Iar descompunerea cadavrului se va face cu mari zvârcoliri și spasme, ale căror efecte catastrofale sunt inimaginabile în acest moment.

Însă, repet, descrierea stării pacientului este corectă. Dar ea seamănă mai degrabă cu o autopsie.

Iată articolul:

„Numai pentru că președintele Emmanuel Macron a participat la Conferința pentru Securitate de la München, în februarie, Bundestagul a aprobat în ultima clipă, după luni de tergiversări, un buget subțire de 77 de milioane de euro pentru a demara prima fază a avionului de luptă european, prevăzut a fi lansat în 2040.

Suma reprezintă... 0,02% din bugetul total al Germaniei și 0,6% din excedentul bugetar al anului trecut. Aceasta, la doar câteva zile după ce președintele francez propusese ca puterea nucleară a țării să ajungă la un moment dat să apere nu doar interesele vitale ale Franței ci și pe cele ale partenerilor europeni.

În acest timp, atâteaproiecte europene sunt blocate sau încetinite, deoarece marile state membre, începând cu Germania și Franța, vorbesc despre Europa, dar acționează la nivel național.

Strategii de inteligență artificială fragmentate, politici industriale necoordonate, agenții de inovații împrăștiate, fiecare pentru el în domeniul licențelor 5G, atitudini diferite față de China...

În acest ritm de melc, cu această politică a pașilor mici, cum am putea avea cea mai mică nădejde în privința Europei?

Într-o epocă în care democrațiile sunt din ce în ce mai mult puse în discuție de către sistemele autoritare din Est și din Asia, de populismul de peste Atlantic și în interiorul frontierelor europene, și în care noile puteri puteri tehnologice renunță de facto din ce în ce mai mult la funcțiile de securitate, democrațiile se mai află ele la înălțime?

Conducătorii noștri sunt la înălțime? Principiile democratice ale consensului, ale puterii majorității, ale drepturilor individuale, ale statului de drept, ale alegerilor corecte sunt ele amenințate într-o lume care pune mai mult preț pe două competențe contradictorii: capacitatea de a gândi pe termen lung, un punct forte al Chinei adesea subliniat, și de a fi incredibil de agil, chiar imprevizibil, un domeniu în care excelează președintele american?

În timp ce se înmulțesc semnalele de alarmă, Europa nu se poate cantona într-o politică de administrare care, până la urmă, se face în detrimentul atât al Uniunii cât și al statelor membre, și în beneficiul puterilor străine.

Dacă se înmulțesc mișcările sociale și pun sub semnul întrebării democrația reprezentativă, lucrul nu este lipsit de importanță.