Un celebru actor regretă că a fost dat afară din Las Fierbinți: „M-a luat gura pe dinainte. Acum aș fi fost plin de bani”

Un celebru actor regretă că a fost dat afară din Las Fierbinți: „M-a luat gura pe dinainte. Acum aș fi fost plin de bani”Sursă foto: Pro Tv

Actorul a jucat doar în primul sezon în celebrul serial Las Fierbinți, difuzat de Pro TV. El a recunoscut că nu a avut puterea să întrevadă viitorul acestui serial și că l-a luat gura pe dinainte, fapt ce i-a făcut pe producători să renunțe la serviciile sale.

Iulian Postelnicu a jucat rolul profesorului Doru, un personaj care a prins la public. Regretele actorului sunt tardive, deoarece serialul Las Fierbinți se află deja la sezonul 23.

El a povestit că acum că ar fi fost plin de bani, dacă ar fi tăcut mai mult și ar fi fost mai puțin arogant.

sursa foto: Iulian Postelnicu / facebook

„Am intrat şi în Las Fierbinţi, de unde am şi ieşit repede, după primul sezon, din vina mea. Regret, da, pentru că eram plin de bani acuma… Era o ramură foarte bună asta… Eu regret că am fost suficient de tâmpit încât să nu fiu deştept. Pentru că n-am ştiut să văd cum poate să crească proiectul în viitor şi m-am apucat eu să vorbesc că „Nu e, dom’ne, ce trebuie”, că „Nu e bine”. Nu e vorba despre libertate, Dragoş oferă libertate de exprimare. E vorba de un soi de aroganţă pe care am manifestat-o”, a spus actorul,

Iulian Postelnicu îi dădea lecții regizorului

Chiar dacă Postenicu nu mai face parte din distribuția Las Fierbinți, cariera lui a mers mai departe. El a reușit să obțină premiul Gopo, pentru „Cel mai bun actor în rol principal”, pentru producția „Oameni de treabă”.

Actorul a povestit că a început să îi dea lecții regizorului serialului, fapt ce i-a enervat pe cei din echipa de producție și l-au eliminat.

„Nu ştiu, să zică lumea. Sper că nu… Dar mai păţesc să mă duc aşa în nişte bătălii care sunt iluzorii şi rămân convins în ele. Şi chestia asta nu-mi serveşte nici mie şi de multe ori nu serveşte nici proiectului. Adică s-a întâmplat să nu ascult ce propun alţii sau ce-mi sugerează alţii şi nu funcţionează. Fiind o treabă de echipă, nu funcţionează atitudinea asta. E mult mai util pentru întreg, să îţi dai seama că tu eşti o parte din tot procesul şi că trebuie să asculţi, să încerci să vezi, să testezi ideea celuilalt. Şi dacă nu merge, vede şi celălalt. E mult mai util aşa, mai constructiv. Dar chestia asta am învăţat-o în timp, numai dând cu capul”, a conchis actorul, citat de Impact.