Și ceea ce urma să se întâmple, s-a întâmplat: Guvernul britanic a trecut o formulă de acord plină de ambiguități, amânări și lipse de înțelegeri concrete și specifice, pierzând și 5 membri ai guvernului după votul „pentru”, obținut fără pic de entuziam.

Termenele se apropie de final, la 25 noiembrie acordul trece prin Consiliul European și ia calea statelor pentru ratificare, în condițiile unei susțineri inexistente în Parlamentul Britanic. Asta dacă premierul însuși ajunge să supraviețuiască în funcție până lunea viitoare, pentru că are probleme și contestări puternice chiar în propriul partid. Și nici majoritatea de conjunctură nu se simte prea bine.

De fapt, spațiul de consens este prea îngust pentru ca Theresa May să supraviețuiască unui Brexit cu o variantă realistă și moderată a acordului, în tumultul în care se zbate societatea britanică. Și clasa politică deopotrivă. Aceasta e sfâșiată în trei părți distincte: cei ce doresc ieșirea cu orice preț și cu orice cost, hardBrexite-rii, majoritatea părăsind Guvernul și amenințând poziția doamnei May în partid; apoi moderații, pentru care un acord e absolut obligatoriu, în orice caz mult mai de dorit decât o ieșire dezordonată și fără nici un acord, iar aceștia par majoritatea în Parlament, dar fiecare are propriile limite, deseori incompatibile; în fine, cei care nu doresc deloc Brexit și optează pentru un nou referendum.

Lucrurile s-au accentuat și mai mult după ce granițele partinice s-au adâncit, amestecate în linii roșii și falii tot mai mari. DUP, partidul loialist nord-irladez, se trezește cu condițiile sale nesatisfăcute, iar doamnei May îi va fi foarte greu să mențină această fracțiune indispensabilă pentru voturile majore chiar și la votarea acordului. DUP vroia să nu existe diferențe de tratament între Irlanda de Nord și restul Marii Britanii, altfel ar respinge acordul și ar părăsi, totodată, susținerea guvernului. E ceea ce se pare se întâmplă chiar acum.

În același timp, opoziția laburistă contestă faptul că publicului i s-ar fi livrat ceea ce aștepta, ce i s-a promis și promisiunile pentru care a votat, de aceea respinge formula de acord, mai mult, solicită alegeri anticipate, iar dacă nu le obține, pentru o validare prin vot a majorității care va face acordul, va opta pentru un nou referendum care să certifice opțiunea majoritară a britanicilor de astăzi. Iar aici lucrurile sunt relativ simple: două treimi din britanici doresc ca, dacă nu se validează un acord în Parlament, să li se dea lor ocazia să se pronunțe din nou, iar o majoritate solidă de 56% se pronunță deja pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Acordul prealabil despre Brexit, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, are 585 de pagini, e lung, complex și are numeroase clauze de o ambiguitate constructivă ce îl face greu inteligibil sau amână de-a dreptul o soluție de orice tip pentru viitor. Astfel, deși formal Marea Britanie iese din UE la 29 martie 2019, dată de la care nu mai participă la deciziile europene, în fapt ea rămâne în piața unică și subiect al reglementărilor europene pe toată perioada de tranziție, până la sfârșitul lui decembrie 2020, când se speră că părțile vor fi realizat un acord comercial nou.

În ceea ce privește subiectul cel mai controversat, cel al frontierei interirlandeze, dintre Irlanda de Nord britanică și Republica Irlanda, se asumă faptul că nu va exista o graniță întărită între cele două, cel puțin pe termen scurt. În cazul unei perioade de tranziție care excede 2020, se aplică formula „backstop” adică cea a „unui teritoriu vamal unic între Uniunea Europeană și Marea Britanie.” În același timp, la nivelul pieței financiare, „entitățile înființate în Marea Britanie vor fi tratate ca entități din afara Uniunii”, ceea ce înseamnă, în practică, faptul că toate companiile din centrul financiar londonez primesc un statut numit „de echivalență”, precum cele din SUA sau Japonia, fapt ce subminează fundamental activitatea lor pe piața europeană, deci dezavantajează localizarea lor la Londra.

Și pe libertatea de mișcare, acordul oferă protecție pentru cei peste 3 milioane de europeni din Marea Britanie și cei peste un milion de britanici de pe continent, care vor continua să trăiască, să muncească și să studieze acolo unde o fac astăzi „fără vize de ieșire, de intrare sau formalități echivalente pentru cei cu documente valide emise în UE sau Marea Britanie, atunci când trec frontierele”.

Guvernul scoțian consideră că nu mai există nici un acord, că acordul e mort și Michael Russell, secretarul scoțian pentru relațiile constituționale, subliniază că Brexitul nu e un viitor mai bun, ci un pas înainte spre un trecut imaginar. Acordul e inacceptabil pentru Scoția și cetățenii săi și nu va fi susținut de către Guvernul scoțian. Acordul e rezultatul inevitabil al unor linii roșii draconice auto-impuse și care înmormântează fundamental orice idee de acord, susțin liderii scoțieni. Dacă Consiliul European va agrea formula la 25 noiembrie, Guvernul scoțian va da un vot înaintea celui din Parlamentul britanic, respingându-l. De altfel, Scoția își dorește o reluare a referendumului intern pentru ieșirea din Marea Britanie și rămânerea în UE. Și nu e singura entitate care optează pentru un nou referendum. John McDonnell, unul din liderii laburiștilor, a spus că un Brexit de compromis mai poate fi găsit în Parlament. “Lumea și-a putut da seama ce înseamnă un Brexit fără acord și a realizat că poate fi catastrofal pentru economie”. Totuși laburiștii vizează alegeri anticipate și, dacă nu reușesc să valideze astfel susținerea pentru acord, vor cere un al doilea referendum pentru Brexit.

“Dacă nu avem un acord care să respecte referendumul originar și să protejeze, în același timp, locurile de muncă și economia britanică, prioritatea noastră devine generarea de alegeri anticipate. Și dacă un asemenea țel nu poate fi atins, votul poporului devine obligatoriu”, a mai spus el, reluând poziția liderului laburiștilor, Jeremy Corbyn, care a trimis un mail tuturor membrilor de partid cu această poziție și strategie adoptată.