Un asasinat aproape uitat! Revoluționarul fără mormânt! La mai bine de două secole, persistă încă multe necunoscute privind moartea sa

Asasinat mișelește de către comandantul grec al trupelor Eteriei de la Galați, Vasile Karavia, devenit ulterior simplu cârciumar în Pelopones, Tudor s-a născut în Vladimirii Gorjului, prin 1770, cel mai probabil, pe 17 februarie, când era cinstit patronul său spiritual, Sfântul Soldat Teodor Tiron.  Tudor Vladimirescu a trăit toată viața sa fie la  Cerneți -Mehedinți, fie în vama Cloșanilor,  ori la Viena,  apoi pe câmpurile de luptă ori la București, Golești și Târgoviște.

Asasinat de eteriști din invidie?

Nu voi intra în detaliile efective ale evenimentelor care duc la acel odios asasinat din noaptea de 27/28 mai-7/8 iunie 1821 din Târgoviște. Nu se știu prea multe. Cert este că Vasile Karavia a executat un ordin superior, venit, evident de la Alexandru Ipsilanti.

Ipsilanti era nepot de domnitor și fiu de domnitor fanariot. Era ofițer țaris, decorat după Bătălia Națiunilor de la Leipzig unde își pierduse un braț. Aici se vede caracterul său contradictoriu. Ales șef al Eteriei, fondate la Odessa în 1814, în primăvara lui 1820, Ipsilanti era un reacționar, doar luptase contra lui Napoleon. de partea rușilor, stâlpi ai reacțiunii. Tudor Vladimirescu luptase în 1806-1812 de partea rușilor ca apărători ai creștinilor din Balcani- cel puțin în accepțiunea  oficială a propagandei ruse. Războiul se terminase de teama lui Napoleon prin răpirea Basarabiei, dar pandurii lui Tudor aflaseră că turcii erau destul de slabi, deci teoretic, bătuți de ruși fiind, puteau fi puși la respect.

Ipsilanti, doar o beizadea

Alexandru Ipsilanti dorea iar asta o spun istoricii greci, deci nu putem fi acuzați, noi, românii de subiectivism, să transforme Principatele în locul unde să domnească! Sprijinul pentru independența Greciei, adică stratagema care să îi țină ocupați pe turci până la venirea rușilor (Kapodistrias, primul premier grec fusese șef al diplomației țariste!) fusese doar pretextul iar alianța cu Tudor, pur conjuncturală!

Avea nevoie pur și simplu de cât mai mult zgomot și, de ce nu, de moartea cât mai multor români, ca trupele sale să fie odihnite. În mod cert, avea de gând oricum să scape de Tudor Vladimirescu! Acesta era mult mai talentat militar și mult mai inteligent. Ipsilanti era o beizadea și atât! Era slab ca militar, era timorat de pierderea unui braț în luptă, era invidios.

Asasinat motivat de o presupusă trădare!

Scopurile lui Tudor și ale lui Ipsilanti convergeau până la un punct: să vină rușii! Tudor spera ca grecii care urmau să intre în Moldova să plece în Balcani, alături de ruși. Ideile istoriografiei anilor 6o ai secolului XX, potrivit cărora Tudor fusese inclus în Eteria sunt depășite, nu a existat nicăieri un document și după cum s-a văzut, în proclamațiile sale, Tudor, din contră, acționează în numele Sultanului! Arzurile, adică scrisorile către pașalele de la Dunăre nu lasă loc de îndoială! Tudor era supus rus, adică avea protecție diplomatică de la ruși, deci, de ce să se fi închinat lui Ipsilanti? Se va vedea că Ispilanti însuși a compromis implicarea Rusiei, nu Tudor!

Când a ajuns la Iași, Ipsilanti a vorbit deschis și copilărește despre „strașnica putere” care ar pedepsi otomanii dacă s-ar opune grecilor! Ori, era clar de cine vorbea, iar Țarul aflat la Laybach-Ljubljana în Slovenia de azi, la Congresul Sfintei Alianțe, prins că juca pe sub masă, a dezavuat ambele mișcări, deci și pe cea românească de care avea cunoștință prin consului rus Pini de la București care era și eterist.

Cei doi își dau mâna

Tudor acționase sub imboldul unui comitet de oblădurire un fel de FSN constituit la 19 ianuarie 1821 când murise Șuțu. Din 23 ianuarie 1821 de la Padeș și de la finalul lui februarie, Tudor a stat în Oltenia, ajungând lângă Filiași, la Țînțăreni, așteptând evident să vină rușii, nu doar grecii! Aflând că rușii nu mai vin, Tudor a considerat că nu mai avea nimic cu Ipsilanti în comun!

Totuși, în martie-aprilie 1821, cei doi își dau mâna, ca într-un fel de tatonare reciprocă! Tudor avea în spate Oltenia mânăstirilor fortificate, Ipsilanti era venetic într-o țară ostilă cu turcii în față. Faptul că Tudor a fost de acord ca Ipsilantu să aibă județele de munte, era un fel de pașaport de scăpare spre Brașov sau Sibiu, la Brașov, fugind mulți boieri de teama „zaverei”.

Ipsilanti a aflat că Tudor ar fi dorit pacea cu turcii, iar el asta o considera trădare! Tudor voia să câștige timp cât să poată rezista, dacă merita, în Oltenia, dar doar dacă nu avea acord cu turcii. Ipsilanti văzuse că grecii din Balcani, la 25 martie 1821 începuseră războiul. Demetrios Ipsilanti, Mado Mavrogenous, Laskarina Bouboulina se aliaseră alături de grecii patrioți din Spetses, Mani și alte zone. El, cel mult, visa să fie domn al ambelor Principate cam cum fusese pentru scurt timp, Constantin, tatăl lui, în timpul conflictului ruso-turc din 1806-1812.

Asasinat prin trădare!

Pe Tudor, însă era greu să pui mâna în tabăra lui, fără ajutor! Tudor nu agrea beții, hoții, violuri și cine greșea era executat. Așadar, pe asta a mizat Ipsilanti. A tocmit doi trădători, căpitani de panduri Dimitrie Macedonski și Hagi Prodan, machidoni, evident și a așteptat momentul potrivit. Acesta s-a ivit în mai 1821 când Tudor a plecat spre Golești-Argeș, pentru a ajunge pe sub munți în Vîlcea și Gorj. Ridicat din tabără, noaptea, Tudor a ajuns la Târgoviște unde a fost asasinat mișelește!

Trupul spintecat măcelărește de Karavia, spaima Galațiului a fost aruncat în ceea ce se chema Iazul Geartoglu, o baltă ce putea sluji și de hazna sau loc pentru gunoaie. Decapitând și batjocorind un cadavru, Ipsilanti credea că prelua simbolic atributele decedatului.

Gest de desconsiderare

Aruncarea în hazna era de a asemenea un gest de desconsiderare. Prea slab strateg, Ispilanti spera să câștige un conflict cu turcii, crezând că pandurii vor ține cu el. Nu a fost așa, chiar șeful pulberăriei, Sava Bimbașa, adică Maiorul, la Momotești-Zlătărei a abandonat lupta astfel că la Drăgășani- Sutești, pe Dealul Viilor, Batalionul Sacru Teban a avut o luptă simbolică de tipul celei spartane de la Termopile, fără artilerie și muniții, deși proporția turci -eteriști era de 1-10 după anumite surse.

Evident, contau dotarea, determinarea, ori grecii nu le aveau! Ipsilanti avea deja acte false era pregătit să fugă la Turnu Roșu, la granița cu Ardealul controlat de austrieci, ceea ce a și făcut. Puțini panduri au decis să meargă în prostia grecilor, Nici la Secu sau la Sculeni, în Moldova, grecii nu s-au putut impune, fiindcă turcii erau mulți și știau ce vor. Ipsilanti va trăi arestat, exilat la Viena, murind prin 1827 sau 1828 sărac iască și nebun de legat. Ajunsese din aspirant la caftanul domnesc la București sau Iași, un calic sub zidurile Vienei. Sfârșit de șobolan, am zice astăzi!

Epilog...

Călugărul Ilarion Gheorghiadis, sprijin de taină al lui Tudor a răscolit nopțile următoare toate fântânile, bălțile Târgoviștei, dar nu a putut da de urma trupului lui Tudor. Cel mai probabil, trupul spintecat a fost aruncat prin mai multe locuri, ori a fost devorat de câinii pripășiți pe maidane. Ilarion i-a făcut slujbă de înmormântare. Din păcate, astăzi, Tudor nu are niciun mormânt, fie el și cenotaf adică unul simbolic, A fost primul martir român modern totuși!

Mai circulă o legendă. Un maior de panduri, pe nume Cacalețeanu (moșia de bază era la Castranova-Cacaleți în Dolj) a văzut că Tudor a fost prins. A luat steagul revoluției cu Hristos pe el, cu haine tricolore și imaginea Sfântului Tiron, alături de acvila cruciată, l-a înfășurat pe coapse, a tras nădragii pe el și a fugit la Craiova, unde avea o casă. Azi acum, casa e pe Calea Unirii, unde a fost și poate mai este o policlinică privată, pe mâna dreaptă cum se coboară dinspre Centru spre Casa Armatei, cam la 250 m de Casa Armatei.

A zidit în perete steagul, iar la 1877, când Principele Carol a venit la Craiova pentru Războiul de Independență, a primit de la familia Cacalețeanu steagul lui Tudor care azi e la Muzeul Național de Istorie a României.