Umilițele primei femei care a obținut diploma de medic. În ciuda opoziției aproape unanime a colegilor săi și a profesioniștilor din domeniul medical, Blackwell și-a urmat chemarea cu o voință de fier și și-a dedicat viața tratării bolnavilor și promovării cauzei femeilor în medicină.
Motivația de a fi medic a venit odată cu moartea unei prietene, de cancer uterin, care i-a mărturisit că ar fi trecut prin mai puțină durere și suferință dacă ar fi avut ca medic o femeie.
Familia Blackwell era remarcabilă după orice standard.
Tatăl era un aboliționist acerb, iar atât fratele ei, cât și soția sa, erau activi în mișcarea pentru dreptul de vot al femeilor.
O altă cumnată a fost prima femeie hirotonită într-o confesiune protestantă principală.
A fost, literalmente, o glumă chiar și pentru bărbații care au acceptat-o la Colegiul de Medicină din Geneva.
Admiterea a fost luată la mișto, studenții fiind întrebați dacă acceptă să fie colegi cu o femeie, iar aceștia au votat „da”, încercând să facă bășcălie.
Cu toate acestea, Blackwell a primit scrisoarea de admitere și a început școala în 1847.
Profesorii s-au plâns că prezența ei la cursuri le crează probleme și chiar au încercat să o împiedice să participe la o lecție de anatomie, temându-se că prezența ei nu ar fi decentă.
Când a absolvit, decanul școlii a felicitat-o în discursul său, dar a adăugat un amendament la regulament, afirmând că nu vor mai fi femei în școala sa.
Gestul a fost preluat de restul comunității medicale americane – o scrisoare către Boston Medical and Surgical Journal descria absolvirea ei ca pe o „farsă”.
Din nou, Elisabeta a sfidat prejudecățile, publicându-și teza de absolvire în Buffalo Medical Journal.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
