Noul sistem al Turciei ar putea fi numit ultra-prezidențial, dat fiind că în țări considerate a avea sisteme politice prezidențiale clasice, precum Statele Unite sau Franța, președinții nu se bucură de puteri atât de vaste.

Cum va funcționa sistemul din Turcia rămâne deocamdată un mister. Observatorii politici pot deocamdată să facă doar supoziții, bazându-se pe decretele pe care Erdogan le-a emis după instalarea sa.

Primul decret îi conferă președintelui autoritatea de a forma guvernul. Anterior, această prerogativă revenea prim-ministrului, un post care a fost desființat. Imediat după ceremonia de învestire, Erdogan și-a anunțat cabinetul, format din 16 miniștri și a numit un vicepreședinte.

În vechiul sistem, guvernul trebuia să fie aprobat prin votul de învestitură al parlamentului, iar parlamentarii aveau dreptul de a iniția moțiuni de cenzură împotriva întregului cabinet sau doar a unora dintre miniștri. Acest mijloc de control parlamentar asupra guvernului a fost eliminat. De acum, singurul care are dreptul de a numi și demite miniștri este președintele țării.

Abdullatif Sener, fost vicepremier între 2002 și 2007, pe vremea când Erdogan era premier, și care acum este membru al principalului partid de opoziție, a declarat pentru publicația AlMonitor: „Chiar dacă târăște țara în război cu toată lumea, chiar dacă mor sute de soldați zilnic, chiar dacă se dezlănțuie Iadul, nu există nici un mecanism constituțional pentru schimbarea guvernului”.

Puterea președintelui asupra a tot ce mișcă

Elaborarea bugetului național este o altă prerogativă-cheie care trece de la parlament la Erdogan. „Președintele a căpătat puterea de a cheltui 25% din venitul național după bunul plac”, comentează Sener.

Președintele a dobândit și puteri legislative, grație noii sale atribuții de a emite decrete. „Nu există în lume nici o democrație în care parlamentul să-și împartă autoritatea legislativă (cu altă instituție – n.r.)”, comentează fostul vicepremier. „Fie că este vorba de un sistem parlamentar sau de un sistem prezidențial, puterea de a legifera aparține fără nici un echivoc parlamentului. Dar sistemul nostru nu seamănă cu nici un altul.” Și Sener precizează: „Nu vă lăsați înșelați de termenul ‘decret’; aceste decrete sunt echivalente cu legile. Parlamentul și-a pierdut prerogativa legislativă.”

Dar are dreptul Erdogan să emită decrete în orice domeniu? Sener explică: „Decretele nu pot fi folosite pentru a restrânge drepturile și libertățile elementare, dar aici există un subterfugiu. Drepturile economice, precum cel de negociere colectivă sau de grevă, sunt exceptate.”

Un alt important parlamentar turc, Omer Faruk Eminagaoglu, sugerează că președintele Erdogan ar putea folosi această dualitate legislativă pentru a lăsa în sarcina parlamentului măsurile economice impopulare: „Președinția va răspunde de întreaga legislație, însă legile privind poverile economice și fiscale, care ar putea provoca nemulțumirea populară, vor fi votate de parlament la cererea președintelui.”

Președinția eliberează și legitimațiile de ziariști

Dacă prin absurd, parlamentul (dominat de forțele politice fidele lui Erdogan) și președintele legiferează în mod diferit în același domeniu, chestiunea se duce la Curtea Constituțională. Doar că președintele are rolul hotărâtor în stabilirea componenței acesteia. Eminagaoglu comentează: „Ca și puterea legislativă, puterea judecătorească a fost făcută dependentă de președinte. Președintele Erdogan va numi jumătate dintre membrii Curții Constituționale ca și membrii Consiliului Superior al Magistraturii (judecători și procurori – n.r.). care reprezintă coloana vertebrală a justiției.

A vorbi despre o justiție independentă nu mai este posibil. Dacă președintele emite mâine un decret controversat, Turcia nu mai are mecanisme să-l anuleze.” Președintele a preluat și prerogativele vechiului consiliu de miniștri. Legile de întemeiere ale tuturor ministerelor au fost abolite dintr-un singur decret. Acum, politicile din diferitele domenii vor fi elaborate în nouă birouri subordonate președinției, iar miniștrii vor avea doar misiunea de a le pune în aplicare.

De la Organizația Națională a Informațiilor până la Statul Major și la Direcția Generală a Presei și Informației, aproape toate instituțiile publice sunt legate de președinție. Pe scurt, în noul sistem, întregul aparat administrativ trece sub controlul președintelui și desființează toate mecanismele de control între puterile statului. Al-Monitor rezumă: „Președintele va emite legi, va stabili bugetul țării și programele tuturor ministerelor, va numi membrii instanțelor superioare, va conduce serviciul de informații și armata și va elibera până și legitimațiile de presă ale ziariștilor. Întregul sistem al statului va fi dirijat de la palatul prezindențial, cu un Erdogan care deține controlul nelimitat și necontrolat.”

"Republica și Constituția mai există doar pe hârtie"

Ce poate însemna acest nou sistem pentru Turcia? Abdullatif Sener: „Am intrat într-o perioadă foarte stranie, pe care nu o pot numi democrație. Regimul s-a schimbat. Acesta s-ar putea degrada și mai mult, după voința celor care au acumulat puterea în mâinile lor.

În viitor, în Turcia am putea vorbi despre o dictatură.” La rândul său, Eminaoglu a comparat noul sistem cu „o monarhie constituțională”. Referindu-se la mișcările din sânul Imperiului Otoman de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, el a comentat: „În epocile otomane au existat două epoci constituționale în care republica și constituția au contracarat puterile monarhului.

Acum ne aflăm într-o a treia eră constituțională, dar în sens invers. Este mișcarea monarhului împotriva republicii și a constituției. Republica și Constituția mai există acum doar pe hârtie.”

Foto: Agerpres