Ultimul lot al tronsonului Suceava - Siret din A7, atribuit. Când ar urma să fie gata lucrările
- Raluca Dan
- 22 aprilie 2026, 07:41
A7. Sursa foto: Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu
Autostrada Moldovei (A7) a ajuns, după ani de așteptare, într-un punct decisiv, în contextul în care ultimul lot al tronsonului Suceava - Siret a fost atribuit, iar drumul de mare viteză va ajunge până la granița cu Ucraina. „A fost desemnat câștigătorul și pentru ultimul lot al tronsonului Suceava - Siret al Autostrăzii Moldovei A7, parte din Autostrada Moldovei A7”, a scris secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, într-o postare pe Facebook.
Lotul 3 al tronsonului Suceava - Siret a fost atribuit
Ultimul lot al tronsonului Suceava - Siret din Autostrada Moldovei (A7) a fost atribuit, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor. Este vorba despre Lotul 3 Bălcăuți - Vama Siret, care reprezintă capătul de nord al drumului de mare viteză.
Potrivit oficialului, licitația a fost câștigată de asocierea FAR FOUNDATION SRL, în calitate de lider, împreună cu AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL și LINCOR TRANS SRL, un consorțiu româno-ucrainean.
„A fost desemnat câștigătorul și pentru ultimul lot al tronsonului Suceava – Siret al Autostrăzii Moldovei A7, respectiv pentru Lotul 3 Bălcăuți – Vamă Siret, capătul de nord al drumului de mare viteză spre frontieră cu Ucraina”, a afirmat Scrioșteanu.
Lucrările care vor urma să fie realizate pe ultimul tronson al A7
Lotul 3 prevede realizarea a 12,7 kilometri de drum expres pe teritoriul României, precum și o serie de lucrări majore:
- dublarea DN2 la două benzi pe sens pe o lungime de 1,44 km până la punctul de trecere a frontierei
- construcția unui pod peste râul Siret, cu o lungime de 967 de metri
- realizarea unui Centru de Întreținere și Coordonare
- amenajarea a două noduri rutiere, Siret Sud și Siret Nord.
Proiectul include și modernizarea a 15 kilometri de drum pe teritoriul Ucrainei, în direcția Cernăuți, pentru a asigura continuitatea și fluidizarea traficului.

Ultimul lot al tronsonului Suceava - Siret din A7. Sursa foto: Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu
Investiția este finanțată din fonduri europene, prin programul Security Action for Europe, aprobat de Comisia Europeană, care vizează dezvoltarea infrastructurii cu utilizare duală, civilă și militară.
Când ar urma să fie gata lucrările
Durata totală a contractului este de 42 de luni, împărțită astfel:
- 12 luni pentru proiectare
- 30 de luni pentru execuția lucrărilor
Semnarea contractului va avea loc după expirarea perioadei legale de 10 zile pentru depunerea eventualelor contestații.
Drumul expres Suceava - Siret are o lungime totală de 55,7 kilometri și este împărțit în trei loturi, iar traseul pornește din zona Pașcani – Suceava și ajunge până la Vama Siret, în apropierea graniței cu Ucraina.